Întâlnire la nivel înalt în Grecia a Comisarului European Corina Creţu cu Premierul Alexis Tsipras

0
317

Măsurile excepţionale pentru Grecia, precum şi modul comun de acţiune în problema migraţiei au fost principalele puncte pe ordinea de zi a întâlnirii de astăzi, 6 octombrie, a Comisarului European Corina Creţu cu Premierul Alexis Tsipras. „Am avut o întâlnire fructuoasă cu primul ministru grec. Avem aceleaşi obiective: relansarea economică durabilă şi revenirea rapidă pe calea creşterii economice şi a creării de locuri de muncă în Grecia. Suntem gata să sprijinim autorităţile elene în efortul lor de a dezvolta un nou model mai competitiv de creştere economică şi de punere în practică a reformelor necesare în acest sens”, l-a asigurat Comisarul European Corina Creţu pe Alexis Tsipras în întâlnirea pe care au avut-o în cursul acestei zile. Oficialul european a anunţat că peste 20 de miliarde de euro din bugetul UE sunt disponibile pentru a fi investite în economia reală a Greciei. Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre măsurile excepționale prezentate de Comisia Europeană în luna iulie, pentru ca Grecia să poată utiliza la maximum aceste fonduri. „Aceste măsuri reprezintă un mesaj puternic de solidaritate europeană. Bineînțeles, vor avea rezultate doar dacă partenerii noștri greci vor duce la bun sfârșit reformele necesare pentru a garanta reîntoarcerea la o creștere economică durabilă”, a declarat Comisarul Corina Creţu. Întrucât Grecia se confruntă la granițele sale cu o presiune fără precedent a valului de migranți, discuțiile celor doi oficiali au vizat şi modalitatea de a gestiona împreună problema migranților ilegali. Comisia Europeană a adoptat un plan clar în privința migrației, ce prevede un răspuns urgent în ceea ce privește situația din zona Mării Mediterane, dar și măsuri pe termen mai lung pentru gestionarea problemei migrației în toate dimensiunile sale. Aceasta include transferul a cel puțin 66.400 de refugiați din Grecia, crearea de echipe de sprijin în punctele de interes și îmbunătățirea politicii de returnare. „Comisia oferă Greciei un sprijin de aproape 450 de milioane de euro pentru a răspunde provocărilor legate de migrație și securitate. Suntem pregătiți să oferim și mai mult prin intermediul finanțărilor de urgență. Dar responsabilitatea și solidaritatea merg mână în mână. Așteptăm ca autoritățile din Grecia să pună în practică de urgență un mecanism eficient de transfer, precum și de returnare, în paralel cu îmbunătățirea capacității de absorbție a fondurilor UE și cu identificarea de soluții pentru nevoile tot mai mari, în termeni de capacitate de primire, nevoi rezultate din fluxurile migratorii în creștere,” a mai adaugat Comisarul Corina Creţu. Vizita oficialului european în Grecia continuă în 7 şi 8 octombrie la Heraklion şi include discuţii cu ministrul adjunct al Inovaţiei şi Cercetării, precum și participarea la Forumul Regional „Investiții privind creșterea economică la nivel regional.