Campania de vaccinare antigripală începe după data de 15 octombrie

0
441

Peste 500.000 de doze de vaccin antigripal au fost cumpărate de Ministerul Sănătăţii pentru a fi utilizate în campania naţională de imunizare din acest sezon. Acestea vor fi administrate gratuit persoanelor la risc, adică bătrânilor, bolnavilor cronici, copiilor şi bătrânilor instituţionalizaţi, femeilor însărcinate şi personalului medical.

Pentru cele 500.000 de doze de vaccin gripal a fost plătită suma de 5.717.050 de lei. La sfârşitul săptămânii trecute, vineri, au fost recepţionate 300.000 de doze de vaccin, care vor fi distribuite direcţiilor de sănătate publică, urmând ca până la sfârşitul acestei luni să fie recepţionată întreaga cantitate de vaccin. Pentru acest sezon va fi accesată o cantitate similară cu cea din 2014, dar există posibilitatea de a mai achiziţiona doze, dacă va fi cerere. Ca şi în anii trecuţi, Ministerul Sănătăţii va demara campania gratuită de vaccinare a persoanelor cu risc de îmbolnăvire după data de 15 octombrie. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, în România, rata de vaccinare împotriva gripei a scăzut în ultimii ani, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă vaccinarea a minimum 15% din populaţia unei ţări. O altă ţintă OMS este o rată a imunizării de 75% în rândul persoanelor în vârstă.

Vaccinul oferă o rată de protecţie mai mare

Vaccinul antigripal din sezonul 2015-2016 asigură o rată de protecţie de 50%, faţă de numai 13% a vaccinului antigripal de iarna trecută. Cel puţin aşa afirmă specialiştii. Anul trecut, vaccinul antigripal a oferit o protecţie scăzută persoanelor imunizate, deoarece principala tulpină inclusă în vaccin a suferit o mutaţie de ultimă oră. Totuşi gradul de protecţie este suficient de mare astfel încât să se evite o epidemie de gripă. Vaccinul antigripal pentru 2014-2015 a fost elaborat în martie 2014, dată la care autorităţile şi-au data seama că tulpina A (H3N2) începe să se modifice. De-abia după şase luni, această tulpină a devenit predominantă, făcând ca vaccinul iniţial să devină foarte puţin eficient.

Pentru a determina ce tulpini virale ar trebui introduse în noul vaccin, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recoltat, în perioada septembrie 2014 şi ianuarie 2015, probe de sânge de la persoane contaminate. Astfel, vaccinul de anul acesta cuprinde tulpina mutantă a gripei A (H3N2). În emisfera sudică, primele campanii de vaccinare au debutat încă din luna septembrie.

Campania de imunizare, gratuită pentru categoriile de populaţie la risc

Vor fi vaccinate, ca în fiecare an, persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 ani cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm, infecţie HIV, medicii, cadrele sanitare şi personalul auxiliar din spitale, ambulatorii, inclusiv salariaţii din instituţiile de ocrotire a copiilor şi bătrânilor, din unităţile de bolnavi cronic, care vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii. Tot în această categorie se încadrează adulţii şi copiii rezidenţi în instituţiile de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu celor cu risc înalt, precum şi toate persoanele peste 65 ani.

Chiar dacă vaccinul antigripal rămâne cea mai eficientă modalitate de protecţie împotriva îmbolnăvirilor de sezon, medicii recomandă populaţiei să ţină seama şi de o serie de măsuri preventive. Este necesar să fie respectate normele generale de igienă, precum spălarea mâinilor ori de câte ori e nevoie şi păstrarea unei igiene corporale riguroase. În cazul în care apar primele semne de boală – febră, dureri de cap şi de gât sau tuse – trebuie anunţat telefonic, în cel mai scurt timp posibil, medicul de familie. Totodată, specialiştii atrag atenţia că persoanele afectate de viroze respiratorii au tendinţa de a lua medicamente fără a consulta în prealabil un doctor. Medicii susţin că automedicaţia devine o mare problemă, în această perioadă a anului, odată cu creşterea numărului de persoane care au probleme din cauza virozelor respiratorii şi a pneumoniilor.

Cei care nu sunt incluşi în categoriile cu prioritate la vaccinare şi intenţionează totuşi să se imunizeze vor fi nevoiţi să cumpere dozele necesare din farmacii.