Curtea de Justiţie a UE respinge plângerile Slovaciei şi Ungariei pe tema cotelor de refugiaţi

0
401

imigrantiCurtea de Justiţie a Uniunii Europene a respins, astăzi, plângerile înaintate de către Slovacia şi Ungaria cu privire la cotele obligatorii de relocare a imigranţilor, adăugând că Bruxellesul îşi păstrează dreptul de a impune acest sistem statelor membre. Iniţial, Guvernele de la Budapesta şi Bratislava au contestat legalitatea planului de relocare a migranţilor lansat în septembrie 2015. După disputele care au izbucnit în interiorul Uniunii Europene cu privire la sistemul cotelor obligatorii, Curtea Europeană de Justiţie a decis că UE are dreptul să impună Guvernelor naţionale un număr de imigranţi. Criza migraţiei a luat amploare în urmă cu doi ani, când peste un milion de oameni au ajuns în Europa. ”Curtea respinge acţiunea înaintată de către Slovacia şi Ungaria îndreptată împotriva mecanismului provizoriu pentru relocarea obligatorie a solicitanţilor de azil. De fapt, acest mecanism ajută Grecia şi Italia să facă faţă crizei migraţiei începută în 2015 şi respect principiul proporţionalităţii”, se arată într-un comunicat al Curţii de Justiţie a UE. Sistemul cotelor obligatorii a fost iniţiat de către Comisia Europeană şi a fost votat de majoritatea statelor membre, însă mai multe state din Europa centrală şi de est şi-au exprimat nemulţumirile faţă de acest program, adăugând că societăţile lor nu pot integra comunităţi mari de migranţi. Acest sistem prevedea relocarea a aproximativ 160.000 de persoane, dar numai 25.000 au fost relocate până în prezent.