Francofonie și interculturalitate

0
658

Vizita la Craiova, astăzi, a Excelenței Sale Eric Poppe, Delegat General Valonia-Bruxelles în capitala României, se înscrie printre activitățile de promovare a limbii franceze și a interculturalității de către această instituție. Invitația a fost lansată de prof. dr. Maria Tronea, vicepreședintă a Asociației Membrilor Ordinului „Palmes Académiques” din România (AMOPA-Roumanie), care a desfășurat, începând cu anul 1994, numeroase activități și evenimente menite să promoveze îndeosebi valorile culturale ale acestui spațiu francofon (La Belgique romane), dar și Regatul Belgiei, în general.

Printre unitățile de învățământ implicate în aceste proiecte educaționale se înscrie și Școala Gimnazială „Sfântu Dumitru”, gazda vizitei, care derulează un proiect european de mobilitate școlară Erasmus+, având ca temă interculturalitatea (coordonatori: director Mihaela Alina Ciucă, profesori Alina Ghimiș și Rodica Stovicek). Cuvântului de bun venit al directorului instituției îi va urma conferința Delegatului General Wallonie-Bruxelles la București, având ca subiect „Federalismul belgian”.

Un grup de elevi va prezenta un colaj de versuri evidențiind tradiții și valori culturale din acest spațiu, ilustrate și de un filmuleț realizat tot de tineri (coordonatori: prof. dr. Maria Tronea și prof. Rodica Stovicek). Elevii participanți la eveniment vor putea intra în dialog cu Excelența Sa, Eric Poppe, adresându-i întrebări privind subiectele care îi pasionează. Întâlnirea se va încheia cu un moment convivial.