Lumea satelor, prima care stinge lumina

0
88

Cu o demografie în cădere liberă, cu o agricultură fărămiţată, văduvite de orice formă de activitate economică, satele doljene au ajuns la limita supravieţuirii. Rezită, probabil, doar cât timp actualii pensionari mai respiră şi fac să urce fumul pe coşurile caselor. Plecarea celor cu braţe de muncă, încă în putere, peste hotare nu este decât o soluţie firească de supravieţuire. Garduri căzute, gospodării arhaice, curţi lipsite de investiţii fireşti – apă, canalizare, gaze naturale -,  populaţia din rural pierde teren în raport cu condiţiile normalităţii de secol XXI. Nu mai aducem în discuţie necesitatea reformării organizării administrative, mai ales că, în prezent, în Dolj, sunt sate cu câteva zeci de localnici.

sat 1Plecând din Craiova spre orice localitate rurală din Dolj constaţi că, prea multe aşezări sunt lipsite de un suflu care să le dea speranţa de a aspira către o mai bună dezvoltare. Cu foarte mici excepţii, gospodăriile din rural sunt atinse de o stare de neputinţă generată de constrângeri materiale. Lipsa oportunităţilor de a absorbi forţa de muncă locală este principala cauză pentru care populaţia activă de aici i-a calea pribegiei prin străinătate, în căutarea unui pumn de bani. Cheltuielile cu gospodăria sunt foarte mari, de la an la an: lemnele de încălzit pentru iernile tot mai prelungite costă chiar şi 2.000 de lei pe sezon; alimentele de bază sunt cumpărate din magazine, producându-se din ce în ce mai puţin la nivel de gospodărie proprie; una-două butelii de aragaz costă 70-140 lei; tarifele la apă, canalizare şi servicii cablu-tv înseamnă alte sume consistente; bătrâneţea aduce, inevitabil, şi povara atâtor şi atâtor afecţiuni medicale, cu sume importante cheltuite pentru sănătate. Pensiile din rural nu sunt foarte mari, majoritatea lucrând în sectorul agricol de dinainte de 1989. Au mai fost forme firave de continuare a activităţilor productive în comunele din sudul Doljului, dar totul s-a încheiat la 4-5 ani de la Revoluţie, iar oamenii s-au reîntors în spatele gardului de acasă.

Iar punem carul înaintea boilor

          Au trecut aproape trei decenii de la instaurarea democraţiei. O formă mai bizară, aici, în România. Cu toate acestea, nici până astăzi, localităţile rurale nu au toate drumurile asfaltate şi oamenii încă mai cufundă cizmele în nămolul cleios cu care s-au obişnuit de sute de ani. Fondurile UE sunt destinate, acum, drumurilor din extravilan, respectiv celor spre exploataţiile agricole. Ce naivi, europenii aştia! Credeau că noi ne-am făcut temele!

          Cu fondurile bugetare, multe primării din Dolj, mai ales unde edilii au înţeles că nu se mai poate aşa, au reuşit să aducă un standard de civilizaţie populaţiei de aici. Apă, canalizare, drumuri pietruite sau asfaltate, servicii de tv-internet-cablu au devenit palpabile. Acum, însă, se petrece un fenomen anticipat de unii: restanţe la plata acestor servicii publice. De ce? Nu din rea-voinţă, ci pentru că oamenii de aici nu pot plăti din pensiile pe care le au, ceva ce ar fi normal să deţină.

sat 2

Case părăsite, mai tot timpul anului

          Autoturismele din satele doljene, multe dintre ele, sunt înmatriculate pe diverse state din UE sau chiar UK. Dacă mai sunt înscrise legal?! Le vedem doar în preajma marilor sărbători de peste an, când se reîntorc, pentru câteva zile, să descuie poarta casei părinteşti. Din vorbă în vorbă se trag unii pe alţii. Spania, Italia, Germania, chiar Regatul Unit sunt destinaţiile actuale ale celor din comunele doljene, ce aleg calea străinătăţii. Nu trag zăvorul la porţi. Vorbesc cu vecinii, că încă nu a dispărut cumsecădenia, să le mai dea mâncare la căţel, pisici; să aibă grijă de curte, atât ca să nu intre vreun curios să le strice rânduială. În rest, gospodăriile celor plecaţi nu mai au nimic din ceea ce ar fi firesc: păsări, purcei, animale pentru carne şi lapte! Odată cu plecarea peste hotare, starea naturală cu care eram obişnuiţi în rural dispare. Cum nu se întrezăreşte nimic, temerea că cei plecaţi vor rămâne definitiv peste graniţele României este pe deplin justificată.

Au rămas …fruntaşii!

          Ca în orice comunitate, exodul este apanajul celor harnici, buni la o meserie, obişnuiţi cu greul. Or, dacă aceştia au plecat din comune, ceea ce rămâne este, în cea mai mare parte, efectivul de „forţă” ce îngroaşă rândurile barurilor şi localurilor. A celor care, consumând pe caiet, se dovedesc a fi cel mai sigur element electoral, bine controlaţi de edilii în funcţie prin politica aberantă a sistemului de ajutoare sociale.

ROMANIA-HEALTH-HEPATITIS-CHILDREN

          Poliţia de aici are mult de furcă. Geamurile sparte periodic la diverse locuinţe sunt semne, spune vorba satului, că cei din împrejurime vor să cumpere locuinţa părăsită sau abandonată temporar. Iar despre acest subiect este destul de delicat să mai continuăm şi să spunem cine sunt principalii achizitori de case. Oricum, o natalitate foarte prolifică pe un anumit segment etnic atrage cu sine o provocare la fel de serioasă asupra viitorului localităţilor rurale doljene. Iar impactul va fi, în scurt timp, şi economic, bugetul de stat trebuind să suporte şi povara gestionării, la limita normalităţii, viaţa acestei etnii. Că, altfel…

Sate cu 2 sau 3 locuitori!

          Potrivit indicatorului „Populaţia stabilă pe sate la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 2011” avem, în Dolj, mai exact în comuna Predeşti, satele Bucicani şi Predeştii Mici cu 2, respectiv 3 locuitori! Comuna Melineşti, satul Valea Marea are 8 persoane. Satul Lânga, din Pieleşti, are în evidenţe 15 localnici. Segleţ din comuna Vela are 24 de suflete. În comuna Pleşoi, satul Cârstovani nu trece de 33 de oameni.

          Depopularea este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă, deja, România. Efectul său este în plină desfăşurare. Cum, la orizont, nu se arată nicio politică reală, constructivă, de revigorare a ruralului, nu greşim prea mult dacă spunem că răul a fost făcut.