Preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat astăzi, la summit-ul B9, de la Bucureşti, că ameninţarea reprezentată de Rusia vizează întreaga ordine de securitate euro-atlantică şi a pledat pentru controlul flancului estic al NATO, creşterea investiţiilor în apărare şi continuarea sprijinului strategic pentru Ucraina. Summit-ul formatului Bucureşti 9 şi al ţărilor nordice, început azi la Palatul Cotroceni, pune din nou în prim-plan relaţia trans-atlantică. Reuniunea este găzduită de preşedintele României şi co-prezidată de preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki.















