“Nu poate funcţiona o societate fără energie electrică”

0
490

DSC00577Trecutul, prezentul şi viitorul energiei electrice a reunit zilele trecute, la Craiova,  elevii claselor a XI-a şi a XII-a, în cadrul unui sesiuni de comunicare “Energia Electrică în secolul XXI”, organizată la Facultatea de Inginerie Electrică din Craiova. Totodată, conducerea Distribuţie Oltenia le-a pregătit o supriză liceenilor prin organizarea unei vizite la dispeceratul de ultimă generaţie de la Craiova, unde se coordonează distribuţia energiei electrice în zona judeţelor Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Teleorman.

DSC00572Distribuţie Energie Oltenia (fost CEZ Distribuţie) a organizat joi, 4 mai, a.c, la Facultatea de Inginerie Electrică Craiova, Aula AK1,  sesiunea de comunicări “Energia electrică în sectorul XII”. La acest eveniment au participat  elevii claselor a XI-a şi a XII-a din liceele de profil energetic din regiunea Olteniei şi profesorii acestora; cadrele universitare ale Facultăţii de Inginerie Electrică Craiova şi reprezentanţii managementului Distribuţie Oltenia. Tematica evenimentului include producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice, tendinţele în utilizarea acesteia şi energia verde. Sesiunea de comunicări a fost împărţită în două categorii, pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a iar echipele au fost formate din câte doi elevi.

Şi o componentă competiţională…

         DSC00573Prof.univ.dr.ing Marian Ciontu, decanul Facultăţii de Inginerie Electrică din Craiova a precizat în deschiderea evenimentului că provocarea lansată liceelor din regiunea Olteniei are pe lângă componenta principală – schimbul de idei între liceeni şi o componentă competiţională, cele ma bune prezentări urmând a fi premiate de către Distribuţie Oltenia. “Ştim foarte bine că în societatea modernă energia electrică reprezintă practic motorul acestei societăţi. În momentul în care rămânem fără alimentare acasă, jumătate de oră, începem să avem probleme. Voi, ca elevi, ştiţi foarte bine, ce se întâmplă atunci când rămâneţi fără baterie la laptop sau la telefonul mobil. Nu poate funcţiona o societate fără energie electrică. În ultimele decenii, în acest domeniu, au avut loc schimbări importante, de la producţia de echipamente, la producerea energiei electrice, exploatarea reţelelor de transport şi distribuţia energiei până la utilizarea finală. Avem surse noi, se face trecerea de la surse de putere mare – central nucleare, electrice, termoelectrice spre surse distribuite de putere mică şi foarte mică. Aceasta generează probleme atât în ceea ce priveşte echipamentele cât şi exloatarea centralelor electrice”, a subliniat decanul Facultăţii de Inginerie Electrică din Craiova.

“Distribuţie Oltenia susţine foarte multe proiecte ale comunităţii”

            DSC00574Facultatea cu sprijinul Distribuţie Oltenia a reuşit să reunească, cu această ocazie, elevi  atât din Craiova, cât şi din Filiaşi, Balş, Slatina, Caracal, Turceni, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Drăgăşani şi Râmnicu Vâlcea. Miron Albă, directorul Direcţiei Strategie Dezvoltare Active a societăţii Distribuţie Oltenia a subliniat faptul că, beneficiile acestor discuţii interesante despre energia electrică în secolului XXI au fost atât de partea elevilor care îşi pot descoperi afinitatea către o carieră în domeniul energetic, cât şi de partea profesorilor coordonatori şi a cadrelor universitare care au făcut schimb de experienţă cu noua generaţie. “Distribuţie Oltenia susţine foarte multe proiecte ale comunităţii. În zona de educaţie aş menţiona câteva dintre acestea.  Sunt stagii de practică cu Universităţile, inclusiv cu Facultatea de Inginerie Electrică care  este un partener de nădejde, sprijinim elitele în cercetare şi aici aş menţiona că recent am fost la Tg Jiu la Olimpiada Naţională de Fizică. Avem un proiect la care noi ţinem foarte mult – “Ucenic, electrician” şi mergem în zona de dezvoltare profesională a elevilor spre a-i îndruma către meseria de electrician, care nu este atât de simplă şi din păcate, această zonă a fost neglijată. De aceea ne-am îndreptat către ea şi susţinem un proiect mare cu liceele din Tg Jiu, Craiova şi Piteşti prin care punem la dispoziţie laboratoare de ultimă generaţie, un mentorat cu specialiştii nostri, practică în cadrul societăţii noastre şi la cei mai buni le oferim burse ca să înveţe cât mai bine”, a precizat Miron Alba.

“Îmi pun mari speranţe în lucrările elevilor”

               Untitled-1În cadrul vizitei la dispeceratul de la Craiova, elevii, alături de profesorii coordonatori, au avut ocazia de a intra în mijlocul acţiunii şi de a observa o parte din activităţile care asigură  distribuţia energiei electrice către comunitatea locală. Educaţia este unul din domeniile care beneficiază de sprijinul continuu al companiei Distribuţie Oltenia, care se implică la toate nivelele, susţinând evenimentele care au drept scop dezvoltarea educaţională a tinerilor din comunitatea în care operează. Cele mai bune lucrări din cele două secţiuni au fost premiate la sfârşitul evenimentului de către Distribuţie Energie Oltenia. “Legat de acest eveniment, eu îmi pun mari speranţe în lucrările elevilor, pentru că mi-ar plăcea să veniţi cu o idee nouă, pe care să o implementăm în viitor. Suntem interesaţi să vedem cum priviţi dumneavostră energia electrică între trecut, prezent şi cum o vedeţi în viitor. Prin ochii dumneavoastră privim lucrurile şi vrem să înţelegem mai bine încotro se va îndrepta această tehnologie şi această zonă de dezvoltare a energiei electrice. Ţin să menţionez că ceea ce a spus domnul decan este perfect adevărat. Distribuţie Oltenia este într-o perioadă de digitalizare. Faţă de anul 2005, când totul se făcea cu pixul şi hârtia şi când se discuta doar la telefon, acum suntem în situaţia în care aproape nici nu mai e nevoie de a discuta unu cu celălalt”, a mai directorul Miron Alba.