Valoare şi prejudecată

0
184

Iubitorii fotbalului îl ştiu foarte bine pe Bănel Nicoliţă. Cei mai în vârstă, cu siguranţă că îşi amintesc echipa naţională şi de echipa Rapid, cu Rica Răducănu în poartă. In extenso, trecând Dunărea, în Serbia, ajungem şi mai departe. În Serbia, la Antwerp, unde ani de zile titularul porţii echipei locale – participanta în cupele europene şi cu performanţe în fotbalul belgian – găseam un ţigan sârb, Ratko Svilar.

    rromiCraiova fotbalistică a fost ani de zile un nesecat izvor de veritabile talente. Juniorii au fost slefuiţi de pricepuţi şi dăruiţi antrenori, iar echipa mare, Universitatea Craiova, a avut mereu anticamera plină de autentice valori. Mai mult, din 1990 şi până prin 2005, nu era echipa de fotbal din Liga I care să nu aiba 2-3 jucători crescuţi la Craiova.

          De-a lungul anilor, pe la juniorii echipei fanion a Olteniei au trecut sute, poate chiar mii de copii. Sita a cernut mereu şi valorile au ajuns să strălucească.

          Atunci când generaţia cântată de către poetul Adrian Paunescu, ca fiind Campioana Unei Mari Iubiri aducea primul titlu naţional la Craiova, în 1974, un copil de etnie romă îi admiră pe monştrii sacri ai fotbalului craiovean şi românesc şi se antrenă într-o grupă de juniori pe fostul teren de zgură. Mai desculţ, mai cu tenişii cârpiţi, copilul atrăgea ca un magnet privirile tuturor cunoscătorilor şi iubitorilor de fotbal. Şi vorba aceea, Craiova a avut, are şi va avea aşa ceva. Au mai trecut câţiva ani şi copilul, în creştere, a ajuns la echipa de tineret a Universităţii. Talent înnăscut, tehnica braziliană, masa musculară, dar peste toate acestea, acel copil dovedea o seriozitate ieşită din comun. Respectuos cu colegii de echipa, cu antrenorii, chiar şi cu îngrijitorii gazonului. Era la un pas de echipa mare, care între timp devenise Craiova Maximă.

rromi1Voinea Trifu, un copil de etnie romă, aspira pe deplin îndreptăţit la marea onoare de a fi cooptat in lotul echipei de seniori Universitatea Craiova. Chiar inegalabilii jucători, toţi internaţionalii, îl admirau. Antrenorii erau foarte încântaţi de acest tânăr. Numai ca…

          În România de până în decembrie 1989 existau foarte multe prejudecăţi.

          Tânărul Voinea Trifu ştia ca se bazează pe talentul sau şi pe munca asidua de la antrenamente. Disciplinat, sârguincios. Din păcate, nu a avut şansa de a debuta la Universitatea. Au fost atunci voci care ar fi spus: „domnule, tovaraşi, nu se poate ca un ţigan sa joace în Divizia A. Mai ales la Craiova, echipa studenţească şi care mai joacă şi în echipament alb, ce…contrast s-ar crea?”

          rromi2Voinea Trifu fost rănit în orgoliul său. La aceea vreme, orgoliul lui era în fapt doar visul unui copil, care nu avea pretenţia decât la ceea ce merită, în conformitate cu educaţia pe care o dovedea şi în raport cu munca depusă şi cu propriul talent. Însă, toată Oltenia auzise de copilul-minune de la Craiova.

          A urmat o cariera la nivelul Diviziei B şi Diviziei C de atunci, adică ceea ce astăzi sunt Liga a II-a si Liga a III-a. Cu o singură diferenţa. În acele vremuri, eşalonul doi al fotbalului românesc era, valoric, cu mult peste ceea ce vedem astăzi în Liga I. Mulţi jucători de azi, din primul eşalon al fotbalului romanesc, plătiţi cu zeci şi sute de mii de euro, nu ar fi avut loc nici pe banca de rezerve de la Ligile II, respectiv III.

          Fotbalistul craiovean Voinea Trifu a ajuns la Pandurii Târgu Jiu, alături de un alt mare produs al şcolii de fotbal din Banie: Dorian Gugu. Şi Voinea a început să străluceasca în echipa „pandurilor”. Munca dublă la antrenamente, dăruire pe teren, goluri spectaculoase, recuperări fantastice, pase fabuloase. Peste toate, caracterul sau i-a copleşit pe toţi: jucători, antrenori, conducători, suporteri. Şi erau atunci la Pandurii, o sumedenie de fotbalişti foarte talentaţi.

          După câţiva ani, Voinea Trifu – după ce a activat şi la Motru – şi-a dat seama ca inaintand in varsta, trebuie să îşi facă un rost în viaţă, pe lângă fotbal. Şi a ales să dea curs ofertei de la Minerul Mătăsari. Echipa minerească, în Liga a III-a. Aici poposise un antrenor de prin Bucureşti. Purta o geantă-diplomat, era foarte elegant, dar fotbal ioc şi pretenţii ca în Il Calcio. Era cunoscut la nivelul fotbalului din eşaloanele inferioare. Pretindea ca are oferte din Congo. Un personaj pitoresc. Il chema Stradeli. Iar echipa Minerul Mătăsari se baza doar pe fotbalistul Voinea Trifu. Însă…cu o floare nu se face primăvară şi rezultatele lăsau de dorit. Oamenii din conducerea echipei, iubitori de fotbal, şi-au dat seama de păcăleală cu antrenorul bucureştean, l-au îndepărtat şi i-au propus lui Trifu preluarea băncii tehnice. Şi aşa, Voinea Trifu a ajuns antrenor-jucător la Minerul Mătăsari. Angajat la mină, făcând cursuri de antrenori şi de instructor sportiv, Voinea Trifu a fost un adevărat exemplu pentru cei care îi erau şi colegi de echipă, dar şi elevi.

          Câtă vreme a activat la Minerul Mătăsari, Trifu a dovedit un fairplay de exceptie. Pe Valea Jiului, spunea legenda, fundaşii intrau cu crampoanele de la tibie în sus. Trifu a impus disciplina la echipă şi mereu şi-a respectat adversarii, mai ales când aceştia au început să fie foşti jucători ai Universitaţii, care între timp deveniseră şi ei antrenori. Nu a purtat ranchiuna foştilor colegi, pentru ca aceştia erau de fapt idolii săi.

rromi3Astăzi, Voinea Trifu este pensionar – dovada a marii sale seriozităţi. Niciodată nu şi-a neglijat serviciul. Are un fiu, Patrian, care îi calcă pe urme. Este vârf de atac undeva, în judeţul Timiş. Un copil educat şi un fotbalist talentat.

          Voinea Trifu. Un talent. Un om educat, cu un bun simţ copleşitor. Muncitor, ambiţios, respectuos cu toată lumea. Fratele său, Partoi, extrem de talentat şi el, a trăit aceeaşi dramă. A trebuit să îşi câştige pâinea jucând în Liga a II-a si a III-a, la Constructorul Craiova, deşi…echipamentul alb, prejudecăţile…

          Voinea Trifu rămâne un caracter frumos. Familist convins, prieten devotat, el este o adevărată emblemă a etniei rome din municipiul Craiova. Cu modestie, cu munca şi cu talent, se poate spune ca Voinea este un om împlinit, care a reuşit în viaţa prin educaţie.