Ilustraţii ale poveştilor lui Ion Creangă realizate de Ary Murnu, expuse la Craiova

0
792

expozitie Ary MurnuLa sediul Alianţei Franceze din Craiova (strada „Romain Rolland” nr. 7) are loc astăzi, 6 mai, ora 11.30, vernisajul expoziţiei de grafică „Ion Creangă şi personajele sale” semnată de Ary Murnu (1881-1971). Lucrările expuse – ilustraţii ale poveştilor şi povestirilor lui Ion Creangă – fac parte din patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi, urmând a fi prezentate chiar de doi reprezentanţi ai acestei instituţii: muzeograf Andreea Tacu şi Cătălin-Mihai Ștefan, pedagog muzeal.

„Ion Creangă şi personajele sale” face parte din proiectul „Creangă, călător prin lume”, ce marchează împlinirea a 180 de ani de la naşterea scriitorului. Poveştile şi povestirile la care trimit cele peste 50 de ilustraţii de Ary Murnu prezentate în cadrul expoziţiei sunt „Fata babei şi fata moşneagului”, „Povestea lui Harap-Alb”, „Dănilă Prepeleac”, „Soacra cu trei nurori”, „Povestea unui om leneş”, „Punguţa cu doi bani” şi „Prostia omenească”. Expoziţia a putut fi văzută şi în Veneţia (Italia) şi Alicante (Spania), iar la Craiova va putea fi vizitată până pe data de 18 mai.

De origine aromână, Ary Murnu s-a remarcat ca un foarte bun pictor, ilustrator şi grafician. Născut în 1881, la Xanthi, a urmat studiile gimnaziale şi liceale la Budapesta şi pe cele superioare la Academia de Arte Frumoase din Munchen, apoi la Iaşi şi la Bucureşti, unde s-a stabilit. Şi-a dedicat întreaga viaţă picturii, dar şi caricaturilor, ilustraţiilor şi multor altele lucrări grafice. A colaborat la diferite publicaţii şi a realizat ilustraţii pentru operele mai multor scriitori români, dintre care Cezar Petrescu, Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Alexandru Vlahuţă.