Să supravieţuim fără guvern!

0
249

Într-o împrejurare prin 2004, invitat la o emisiune de televiziune, realizată din câte îmi amintesc de Mihaela Rădulescu, Adrian Năstase pe atunci premier, mărturisea că dintre păsări îi plac vulturii, dintre compozitori Wagner şi dintre pictori Picasso, mai ales cel din perioada albastră şi roz. Faptul că gusturile domniei sale mergeau spre sublimităţi solemne, melancolii diafane, rafinate fineţuri, n-a prea plăcut criticilor, reproşându-i-se că în viaţa cotodiană e înconjurat de o colecţie de oameni, nu toţi pe măsura opţiunilor sale de gust. Lăsăm de-o parte faptul că nici celelalte partide nu excelau în privinţa scutirii de accidente fizionomice indezirabile, nici al spiritului şi onestităţii. Adrian Năstase era premier şi se ştia deja că urma să fie candidatul social-democraţilor la alegerile prezidenţiale din acel an. Cult, carismatic, preţios în exprimare, fusese ministru de Externe şi era liderul social-democraţilor. Alfred Moses, fostul ambasador american în România (1994-1997), în cartea sa de memorii intitulată „Jurnal de Bucureşti. Drumul de la întuneric la lumină” scrie avantajos de Adrian Năstase, cunoscându-l mai bine într-o vreme în care era preşedintele Camerei Deputaţilor. Adrian Năstase chiar consemnează într-o mini-cronică, că în ianuarie 2001, după numirea sa ca premier, Alfred Moses a scris un frumos articol în International Herald Tribune. Despre Adrian Năstase încă se vorbeşte, nu rareori avantajos în spaţiul public, citându-i-se parcimonios anumite puncte de vedere. Nu face, se subînţelege, unanimitate, dar ceea ce afirmă în tableta „Dialog peripatetic despre mine şi PSD”, de pe blogul său, sună neliniştitor. Trimiterea este la ingratitudinea contagioasă, care face prozeliţi, şi nu numai. Ca să rămânem în „mediu”, citatul îi aparţine, spunea Nicolae Titulescu că „nu e nevoie să fi trădător ca să pierzi un neam, e suficient să fi nepriceput”. Iată cum îl descoperim pe Nicolae Titulescu comtemporan cu noi. De ceva vreme nu avem guvern. Nici nu avea cum să rămână „în viaţă” de vreme ce în Parlament era susţinut doar prin trădări, traseism şi concesii majore. Acum nimeni nu mai înţelege ce doreşte noul guvern condus de Florin Cîţu: să fie investit în Parlament sau să nu fie, spre a se forţa pe cât se poate alegerile anticipate. Dacă PSD care a băgat ţara în NATO şi în UE (finalizând în decembrie 2004 negocierile de aderare) este stigmatizat de actualul preşedinte, în toate împrejurările, prin clişee de acum obositoare, ne-am aştepta la o frază udată cu lacrimi, precum cea a lui Traian Băsescu, conform căreia „nici un partid nu a făcut atât de mult bine ca PDL”. Ni s-a tot reiterat de Klaus Iohannis că PNL este cel mai bun. Şi afirmaţia trebuie repetată ca alegătorii să nu cumva să uite. La orizont oricum se arată alegerile locale, dar şi ameninţarea teribilă a epidemiei COVID-19. Şi după titlurile alarmante din presa italiană de ieri, conform cărora peninsula devine un „Wuhan al Europei”, după ce premierul Giuseppe Conte a anunţat măsuri drastice, şcolile şi universităţile fiind închise până la 15 martie, ca măsură de precauţie, nici nu ştim la ce să ne mai gândim, cu febrilitate şi îngrijorare. Şi revin: ce minte ordonată avea Adrian Năstase! Dar nu ne-a plăcut. Şi asta nu se discută.