Cupa Bascilor – Bilbao È™i Sociedad joacă finala Cupei Spaniei

0
482

Finala Cupei Regelui Spaniei se va disputa anul acesta între cele mai celebre echipe din Țara Bascilor, Real Sociedad și Athletic Bilbao. Formația din San Sebastian eliminase în semifinale divizionara secundă Mirandes, după 2 victorii, iar joi seara Bilbao a acces și ea în ultimul act, după returul cu Granada, unul dramatic. În tur, bascii se impuseseră cu 1-0, dar Granada a avut calificarea în mână, după golurile marcate de German și Fernandez, în repriza secundă. Fundașul stânga Yuri Berchiche a înscris pentru Bilbao în minutul 81 și a stabilit o finală bască, programată pe 18 mai, la Sevilla. Este prima dată când Bilbao și Sociedad dispută derby-ul basc în ultimul act al Cupei Spaniei. Bilbao are 23 de trofee în palmares, pe când fosta echipă a lui Gică Craioveanu are numai unul. Ultima echipă din Țara Bascilor care a disputat finala Cupei Regelui a fost Alaves, în 2017, dar formația din Vitoria a pierdut în fața Barcelonei.