Gestul regretabil al „regelui”!

0
190

IMG_0003L-am văzut în derapaj teribil, de atitudine, pe patronul şi antrenorul echipei de fotbal Viitorul Constanţa, la sfârşitul partidei de la Năvodari, de sâmbătă după-amiază, dintre echipa sa şi CSU Craiova. Pe o vreme câinoasă, cum se spune, în faţa unui public rarefiat, câştigase cu 2-0 şi avea toate motivele să fie calm, înţelept, matur, mai ales că temporar elevii lui urcau pe locul unu în clasament. Ce a urmat, s-a văzut pe micul ecran. Şi e greu de povestit. De la această margine a lucrurile încep comentariile. Ce căuta Gheorghe Hagi în teren, la sfârşitul partidei, pentru un decont personal cu Bogdan Vătăjelu, căpitanul echipei din Bănie, este de neînţeles. Ceea ce se poate vedea şi în imaginile reluate de televiziuni, este cum îl îmbrânceşte pe jucătorul craiovean. Este momentul în care intră, „în scenă” Rambe, coechipier cu Vătăjelu, pentru o răfuială cu Gheorghe Hagi, din solidaritate firească. Altercaţia nu se potoleşte, fiindcă intervine şi Râmniceanu, portarul Viitorului, şi acesta un pachet de nervi. Vor vedea cartonaşul roşu şi Rambe, un jucător din Insula Capului Verde, dar şi portarul echipei de la Constanţa. Altercaţia nu se domoleşte, fiindcă Gheorghe Hagi îşi va continua repertoriul, printr-o declaraţie delirantă – agramată–, despre „străini” – consideraţi lipsiţi de valoare –, deşi fusese cel care potenţase, nu inhibase spiritele, într-o desconsiderare totală a funcţiei sale pedagogice, ca antrenor şi patron al clubului. Sentimental, suntem de partea echipei craiovene. Una cuminte pe teren, indiferent de adversar, dar şi de arbitraj. Nu are antecedente. Încercăm să fim însă lucizi. Pe cât este cu putinţă, deşi lumină deplină, în temeiul imagininlor tv disecate, vor face rapoartele arbitrului şi observatorului la acest joc. O echipă falnică a Craiovei, precum cea din toamna anului de graţie 1983, care în „Regie”, după dictarea unui penalty gratuit pentru Sportul Studenţesc, cu Gheorghe Hagi în teren, nu a mai reluat jocul, ar fi complicat lucrurile. Puştii de acum ai Craiovei, de vârste identice cu ai Viitorului din Constanţa, erau mai degrabă epuizaţi şi prea puţin agitaţi, până la intervenţia lui Gheorghe Hagi, ale cărui peroraţii şmechere, ironii de precupeţ înstărit, hârjoană băşcălioasă, totul în jurul unui vid intelectual neamenajabil şi ireductibil, rămân impardonabile. Am aflat din presă că Gheorghe Hagi este un personaj vulcanic. Şi? Nimic nu îl îndreptăţeşte, nu îl face infailibil sau providenţial. Comportamentul său nu poate fi cauţionat. Este un fost mare jucător, emblematic, cu destule merite, pe care nu i le confiscă nimeni, dar, cum se spune, „una e una şi alta e alta” şi e regretabil.

IMG_0002 Problemele sale cu „nervii” i-au conturat un portret de recidivist: a scuipat un arbitru în Turcia, pe când era jucător la Galatasaray, un internaţional irlandez la un meci al naţionalei, iar pe Antonio Conte, actualul antrenor al celor de la Chelsea, la Euro 2000, în partida Italia –România (2-0) la scos… din teren. Definitiv. Nu un inventar al nesăbuinţelor lui Gheorghe Hagi ne interesează, ci faptul că a provocat un scandal grotesc, în care implicată a fost şi echipa Craiovei. Şi acum o amintire „duioasă”: la 2 aprilie 1985, în sala Polivalentă din Craiova, „full”, invitaţi printre alţii selecţionerul Mircea Lucescu, internaţionalul Gheorghe Hagi, Lorin Vasilovici – amfitrion şi… subsemnatul. Urma, a doua zi, pe „Central”, partida cu Turcia din preliminariile CM 1986, şi publicul craiovean „nu îl avea la inimă” pe Gheorghe Hagi şi fiindcă refuzase să vină la Craiova după admitrea la Facultatea de Ştiinţe Economice şi după întâmplarea din „Regie”. A trebuit să spun ceva, asistenţei, şi cum nu prea aveam ce, mi-am amintit că revista „Guerin Sportivo” îl enumerase între cei mai talentaţi tineri jucători europeni, ceea ce „a prins”. S-a mai mârâit, cum se spune, în batistă, dar atât. Mircea Lucescu l-a făcut şi căpitan la 21 de ani, investindu-l cu misiunea de a duce corabia la ţărm. Adică la CM din Mexic (1986). Că s-a izbit de stâncile Irlandei de Nord, este doar o amintire statistică. Povestea stânjenitoare de la Năvodari, în care intră în joc şi complicata temă a orgoliului, deschide din păcate, sau mai bine zis alimentează, un alt palier al discuţiei.