Livada de la bloc

Nucii, prunii şi vişinii, tufele de trandafiri, smochinii şi rugile de mure îi acaparează aproape tot timpul. Gheorghe Vişinescu şi-a pus în gând să le ofere mai întâi vecinilor şi apoi tuturor craiovenilor roade bune şi frumoase din mica sa livadă căreia i-a găsit loc potrivit în grădiniţa blocului. Cucerit de roadele pe care pomii le întorc însutit mâinilor care îi îngrijesc, craioveanul îi îndeamnă acum pe toţi, pornind de la autorităţi şi terminând cu simpli gospodari, să planteze măcar un singur pomişor pentru a se bucura mai târziu de fructele lui.  

Pe Gheorghe Vişinescu l-am găsit jucând table pe o măsuţă din beton, în grădiniţa blocului O14 de pe strada Spaniei. În costum, cu cravată, şi o şepcuţă sport, pensionarul aruncă, pasionat de joc, zarul, apoi mută repede pionii fără să mai aibă nevoie să numere paşii. Vasăzică depăşise demult stadiul de jucător amator. A tresărit când l-am salutat şi a sărit direct la subiect.

 „Nucul ăsta l-am plantat acum 32 de ani, când m-am mutat aici. L-am pus dintr-o nucă”, ne spune invitându-ne sub coroana pe care o zburătăceşte acum vântul toamnei. Este, aşadar, un nuc în putere care a mai făcut şi o puzderie de nuci. Sunt împrăştiate peste tot şi, în timp ce vorbim, altele şi altele se aud căzând pe trotuarul străzii Spaniei, rostogolindu-se sub paşii grăbiţi ai trecătorilor care merg spre treburile lor.

„Este un mare iubitor de pomi. Și nu este o idee rea să plantezi pomi fructiferi la bloc”, îl descrie, în puţine cuvinte, vecinul şi partenerul său de table.

Pepiniera cu cei 27 de puieţi de nuc

Între timp, domnul Vişinescu a închis cutia de lemn şi a pornit să ne arate mica lui livadă pe care şi-a cultivat-o de jur-împrejurul blocului.

„Aici am o pepinieră de nuci. În curând, strada se va numi a nucilor. Dacă nu o să mă duc cumva la nord…”, şi râde cu subînţeles. Cei 27 de puieţi de nuc au răsărit fiecare tot dintr-o nucă, iar acum sunt înalţi de două palme şi au frunzele verzi. Domnul Vişinescu se ocupă de ei în mod special, îi udă şi le curăţă pământul la rădăcină, spunându-le că aceste două lucruri sunt esenţiale ca să îi facă să crească.

„Aici am şase fire de viţă-de-vie. Intenţionez să fac o boltă ca să fac umbră la banca aceasta”, ne informează grăbit, mişcându-se vioi încoace şi încolo ca să ne arate şi altceva. „Mai am şi şase rugi de mure altoite. Știţi, murele sunt foarte bune pentru dulceaţă”, completează în timp ce-şi face loc prin mănunchiurile de rămurele şi frunziş din grădiniţă.

Ieşim printr-o portiţă mică, traversăm aleea şi ne mutăm în partea cealaltă a blocului. Aici trebuie să ne arate un alt copac care a fost plantat de mâna lui cu mulţi ani în urmă.

 „Corcoduşul de acolo are 25 de ani şi este plantat tot de mine. Face fructe şi acum”, şi ne ghidează privirea spre un copac de înălţime medie, care îşi răsfrânge sub balcoane o coroană bogată în care toamna a început să-şi facă simţită prezenţa.

„Am plantat aici şapte vişini, dar cinci mi i-au furat a doua zi. Sunt oameni răi, doamnă. În loc să-i crească, îi rup sau îi fură ca să facă rău”. Deşi nu este un loc foarte mare, domnul Vişinescu a găsit destul spaţiu ca să mai planteze vreo patru smochini şi 20 de tufe de trandafiri. Toate culturile au prins puteri, lăsând acum vântul călduţ să se joace cu frunzele lor.

În spatele blocului, sunt prunii şi vişinii. Prunii i-a plantat pe toţi în linie dreaptă şi deja au depăşit în înălţime statura unui om. Vişinii sunt alţi pomi preferaţi pe care va continua din simplu motiv că se leagă cumva de numele său.

Fiecare pomişor a fost dat spre adopţie vecinilor

Născut în comuna Popeşti, din judeţul Vâlcea, pensionarul Gheorghe Vişinescu şi-a petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă în mijlocul livezilor prietenoase de meri, pruni şi vişini ale bunicului, apoi ale tatălui său. Încărcaţi de flori parfumate în lunile de primăvară, umbroşi vara şi împovăraţi de fructe în fiecare toamnă, pomii fructiferi au fost dintotdeauna prezenţe constante în viaţa sa, iar acum, la bătrâneţe, pare să le ducă dorul mai mult decât oricând. Aşa i-a venit ideea să înceapă plantările din faţa blocului său.

„Am întrebat pe fiecare locatar din blocul meu dacă vrea să primească în îngrijire câte un pom. Sunt plantaţi de mine şi vreau le dau fiecăruia câte unul, să-i ude şi să-i crească. În câţiva ani vor mânca fructe proaspete de pe crengile lor”, ne spune, în timp ce pune sub ochi un tabel nominal. Sunt trecuţi, în pix, toţi vecinii din bloc. Cei care au acceptat să primească în îngrijire un pom sunt mai puţini decât cei care au răspuns printr-un refuz. Scrisul „nu doresc pom” îl întristează pe domnul Vişinescu, dar s-a hotărât că nu vrea să vorbească despre acest aspect. Important este să convingă cât mai multă lume să-i împărtăşească dragostea pentru pomii fructiferi şi să-i determine să planteze şi ei măcar unul.

A scris la 70 de primării din ţară

„Ăla nu e om dacă nu plantează un pom. Fiecare ar trebui să planteze câte un pom în viaţă şi bine ar fi să fie nişte pomi fructiferi, pentru că ei ne dau roade”. Acesta pare să fie crezul pe care domnul Vişinescu şi l-a desprins din cei 60 şi mai bine de ani de viaţă şi pe care îl rosteşte cu deplină convingere.

Stăpânit de acest gând, s-a pus pe scris. A trimis epistole către autorităţi ca să le roage să înceapă să cultive pomi fructiferi în locul arborilor ornamentali. În mapa sa de acte, pe care o frunzăreşte insistent vântul, stau mărturie cererile şi răspunsurile pe care le-a făcut şi le-a primit de la oficialităţi. Prima dată a scris la Primăria Craiova, solicitând să cumpere din pepiniere nuci şi pruni, precum şi alţi pomi roditori pe care să-i planteze în curţile blocurilor şi, acolo unde se poate, în alveolele verzi ale străzilor. „Mi s-a răspuns de către RAADPFL, Zone Verzi, că s-a reţinut propunerea mea de plantare de pomi fructiferi şi va fi avută în vedere în următoarea perioadă. Eu cred că este un lucru bun să avem aşa ceva în grădiniţele blocurilor sau pe străzi. Cererea am trimis-o, prin poştă, şi către 70 de primari din ţară, îndemnându-i şi pe ei să planteze pruni, vişini, nuci, pomi care fac roade. Unii mi-au răspuns că vor avea în vedere acest lucru”.

 Printre administraţiile care i-au răspuns la apelul său civic se numără municipalităţile Buzău, Giurgiu, Hunedoara, Miercurea-Ciuc, Petroşani, Argeş, Făgăraş, Satu Mare, Sfântul Gheorghe şi Târgovişte. Administraţiile din ţară i-au trimis craioveanului adrese oficiale, cu antetul instituţiilor şi ştampila de rigoare, mulţumindu-i pentru această nobilă intenţie a sa. „Toţi m-au felicitat pentru idee. Poate o să mă duc la domniile lor să îi cunosc, dacă se va mai putea, pentru că sunt cam bolnav acum”, mărturiseşte pensionarul de pe strada Spaniei, în timp ce adună, una câte una, nucile decojite şi uscate ca să le pună într-o pungă pe care ne-o întinde. „Aveţi din partea mea nuci noi, din toamna asta… Și vă îndemn şi pe dumneavoastră, acolo, la ziar, să scrieţi şi să spuneţi oamenilor că este bine să planteze şi să crească un pom”.

De-ar fi oraşul o mică livadă…

Ducând cu noi şi micuţul dar pe care l-am primit, dăm să plecăm când domnul Vişinescu mai face doi paşi în urma noastră. Mai are să ne dea un ultim sfat, care este la fel de preţios pe cât sunt de valoroase fructele proaspete ale livezile pe care pensionarul visează să îmbogăţească oraşul şi chiar ţara noastră.

„Vă rog să reţineţi că pomii aceştia nu trebuie să îi îngrijească nimeni. Nu sunt toaletaţi fiindcă, dacă rupi o rămurică, intră uscătura în ei. Noi, la Vâlcea, aşa facem şi avem livezi pe rod de 100 de ani”. Nostalgia livezilor pline de poame din Vâlcea sa natală i s-a cuibărit de acum în priviri şi ghicim lesne că ar da orice să dăruiască această frumoasă îndeletnicire şi semenilor săi.