Angela Merkel: Este nevoie de „eforturi militare” în Siria

0
738

Cancelarul german Angela Merkel a declarant, ieri, unui post de radio german că este nevoie de eforturi militare în Siria, chiar dacă acestea nu vor pune capăt războiului în această ţară. “În ceea ce priveşte Siria, am spus-o pentru prima oară: Vom avea nevoie de eforturi militare, dar eforturile militare nu vor aduce cu sine o soluţie; avem nevoie de un proces politic, dar acesta nu a mers prea bine deocamdată”, a declarat ea la postul “Deutschlandfunk”. “Pentru a obţine o soluţie politică, am nevoie atât de reprezentanţii opoziţiei siriene, cât şi de cei care se află în prezent la conducere în Damasc, dar şi de alţii, pentru a obţine succese reale şi apoi, mai presus de orice, de aliaţii respectivelor grupări”, a adăugat cancelarul german. Angela Merkel a apreciat că Rusia, SUA, Arabia Saudită şi Iranul pot juca un rol important în soluţionarea conflictului sirian, la fel precum Germania, Franţa şi Marea Britanie. Într-o altă intervenţie, cancelarul german a îndemnat statele europene să intensifice măsurile pentru protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, în contextul crizei imigraţiei. “Criza imigraţiei testează perseverenţa Uniunii Europene”, a declarat Angela Merkel la Berlin. Europa trebuie să contribuie la soluţionarea actualei crize a migraţiei din Orientul Mijlociu şi din nordul Africii, a adăugat cancelarul Germaniei. “În plus, pentru Europa, acest lucru înseamnă şi protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, pentru ca imigraţia să se desfăşoare în mod ordonat”, a spus Merkel, criticată în ultimele luni pentru încurajarea extracomunitarilor să vină în spaţiul UE. “În acelaşi timp, este vorba şi de asumarea unor responsabilităţi mai mari de către ţările de unde fug refugiaţii şi de către cele în care sunt mulţi refugiaţi, precum Libanul, Iordania şi Turcia”, a adăugat cancelarul german. Rata popularităţii cancelarului Germaniei s-a diminuat pe fondul crizei privind imigraţia, fiind la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani. Mai mult de jumătate dintre cetăţenii germani (51%) au exprimat preocupare privind numărul extracomunitarilor care au solicitat azil în Germania. Peste 200.000 de imigranţi au sosit în Germania în septembrie, iar cifra pe anul 2015 ar putea atinge 800.000.