Despre „îngrijorările” lui Dan Barna

0
652

Liderul USR, deputatul Dan Barna, a anunţat printr-un comunicat de presă că partidul său nu va vota Strategia Naţională de Apărare 2020-2024, elaborată de CSAT, trimisă de preşedintele ţării, Klaus Iohannis, către aprobare în Parlament, pentru faptul că în documentul respectiv „corupţia devine un fenomen secundar în mod inexplicabil”. Din punctul de vedere al deputatului Dan Barna „e ca şi cum odată cu dispariţia lui Liviu Dragnea din prim plan toate problemele s-au rezolvat”. Dan Barna este jurist de profesie, potrivit propriului CV, absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, chiar dacă exceptând o perioadă scurtă (2000-2001), în care menţionază că a fost consilier juridic, a îmbrăţişat alte activităţi, realmente lucrative, dar să le spunem adiacente pregătirii propiu-zise. În opinia sa, „România n-a reparat dezastrul legislativ lăsat în urmă de regimul Dragnea”. Şi cazurile de mare corupţie anchetate de instituţiile abilitate sunt tot mai puţine, deşi „corupţia rămâne unul din principalele obstacole în calea dezvoltării acestei ţări”. În finalul comunicatului de presă Dan Barna decretează: „lupta anti-corupţie trebuie să rămână o prioritate a statului român”. La nivel discursiv, Dan Barna nu străluceşte, în nici o împrejurare. E monoton, chiar tern, fără sclipiri retorice, deloc scutit de inerţii, improprietăţi, inadverdenţe. Retorica sa, din punct de vedere stilistic, n-are frăgezime, e mecanizată şi chiar ipocrită. Şi o să arătăm de ce. N-avem de unde să ştim ce conţine Strategia Naţională de Apărare a Ţării, dar a sugera că eliminarea „aproape complet” a corupţiei din rândul ameninţărilor riscurilor şi vulnerabilităţilor interne, este o deficienţă structurală a Strategiei Naţionale de Apărare, nu este altceva decât o exagerare gratuită. Consilierul prezidenţial pe probleme de securitate, Ion Oprişor, ne asigură însă de contrariu: combaterea corupţiei în toate ipostazele sale de la formarea grupurilor nelegitime de interese până la deturnarea deciziilor luate de autorităţile statului se regăseşte în noua strategie, fenomenul corupţiei fiind încadrat în categoria riscurilor de securitate. Să nu omitem că toate parteneriatele strategice au inserată “lupta anti-corupţie”, iar controlul acceptat din partea instituţiilor europene porneşte de la premiza ca România să-şi reducă fenomenul corupţiei. Clamarea cu incontinenţă a corupţiei, care fireşte există, cum există şi la alţii, ne-a făcut mult rău, în rapoartele MCV, de care ne-am dorit exoneraţi. Dar dacă noi ne dorim să fim arătaţi cu degetul, dezideratul, fireşte, se împlineşte. Afirmă însă „lăutăreşte” Dan Barna că „România n-a reparat dezastrul legislativ din Justiţie lăsat în urmă de regimul Dragnea”. Sună ca un verdict, din partea unui avizat. Un jurist care se respectă este concret, când face astfel de referiri riscante. Şi enumeră una, două, nouă, şi aşa mai departe, greşeli săvârşite, dar, trecute prin… Parlament. Nu se lansează în generalităţi facile. Liviu Dragnea nu mai este subiect de dispută politică de peste un an. A fost transformat, deja, într-un paria. PSD-ul s-a speriat de moarte de condamnarea fostului său lider şi a făcut viraje retorice deloc avantajoase şi discutabile moralmente. Tărăboiul cu „Belina”, de dată recentă, s-a dovedit în întregime fals şi exagerat. Trecerea din proprietatea publică a statului la Consiliul Judeţean Teleorman s-a făcut cu respectarea legii, iar contractul de concesiune a fost deplin legal ca şi alte zeci şi zeci contracte de concesiune încheiate în ţară pentru diverse proprietăţi publice. Rise Project a livrat un geamantan de acte, în imagini care s-au dovedit inoperante. Dar apropos de Rise Project: parcă şi în cazul lui Dan Barna, antreprenorul de succes, supervizorul unor conflicte de interes şi chiar fraude, cum s-a spus cu fonduri europene, au existat suspiciuni. Şi ce suspiciuni! Or, şeful USR, partidul care a iniţiat campania „fără penali” a oferit la vremea respectivă explicaţii extrem de anemice, chiar şubrede. Poate avea dreptate, poate… nu. Ce să înţelegem acum? Că toată povestea a fost o exagerare de fleacuri, basculată acum în derizoriu? Această obsedantă marotă cu corupţia, lălăită nu rareori fără rost, nu este ceea ce îngrijorează omul de rând în momentul de faţă post-pandemie. Şi ar fi multe de spus. Încă un detaliu: nu ştim dacă Dan Barna a reţinut cumva numele doamnei Sylvie Goulard, oferta guvernului francez, dacă nu chiar a preşedintelui Emmanuel Macron, pentru postul de comisar european, respinsă masiv de Parlamentul European, deşi între 2001-2004 ocupase postul de consilier al preşedintelui Comisiei Europene, Romano Prodi. În primăvara anului 2017 fusese numită ministru al Apărării, pentru a fi obligată să demisioneze la numai o lună. Pentru faptul că făcuse nişte decontări fictive în Parlamentul European după 2009, când fusese eurodeputat (pe lista Modem), realeasă în 2014, Sylvie Goulard a trebuit să returneze sumele respective, aferente unei jumătăţi din anul 2014 şi debutul anului 2015. (45.000 euro). Parchetul financiar de pe lângă Tribunalul Paris a anunţat o anchetă pentru complicitate la deturnare de fonduri publice, dar finalmente “s-a pus batista pe ţambal”. A mai avut şi alte „păcate” ca deputat la Strasbourg (beneficiind de o indemnizaţie de 8700 de euro pe lună). Respinsă la Bruxelles, Sylvie Goulard şi-a păstrat postul de director adjunct la Banca Franţei, din care inspirată nu demisionase şi nimeni nu-i mai pomeneşte numele, încât până şi cotidianul Liberation titra la 26 octombrie 2019: „Sylvie Goulard, un parcurs brillant stoppe net”. Interesant, nu?