Noi adjuncţi la Inspectoratul Şcolar General  Dolj

0
1204
Inspectoratul Școlar Județean Dolj are, de câteva zile, doi noi inspectori şcolari adjuncţi, după ce s-a finalizat mandatul foştilor deţinători ai portofoliilor, care au ocupat funcţiile în urma unui concurs. Mandatul noilor adjuncţi este interimar şi, conform legislaţiei, este în vigoare până la susţinerea unui alt concurs. Noii deţinători ai mandatelor, ambii cu experienţă în domeniu, au acordat primele interviuri, din calitatea pe care o au în prezent.
 La sfârșitul săptămânii trecute, au încetat două mandate de inspector școlar general adjunct al învăţământului doljean, posturi ocupate, prin concursul de acum patru ani, de prof. Nicuşor Cotescu şi prof. Janina Vaşcu. Ministerul Educaţiei Naţionale i-a numit în funcţiile vacante pe prof.  Carmen Velişcu  şi   prof.  Aida Ionescu. Ambele au experienţă în manageriat şi ne-au vorbit, atât cât le-a permis timpul, despre noua funcţie ocupată.  Carmen Velişcu  l-a înlocuit în funcţie pe prof.  Nicuşor Cotescu, la „Curriculum”. Aceasta, profesor pentru învăţământul primar, a fost, timp de 11 ani, director de şcoală – patru ani la Coţofenii din Faţă şi, în ultimii şapte ani, la Şcoala Gimnazială „Eliza Opran” din Işalniţa: „Am fost numită, de Ministerul Educaţiei Naţionale, începând cu 30 mai, prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţia de inspector general adjunct la ISJ Dolj. Această funcţie este o provocare pentru mine şi voi continua proiectele colegilor mei. De asemenea, voi încerca să implementez şi alte programe, toate în beneficiul elevilor şi cadrelor didactice ”.
„Noua funcţie este o provocare”
Al doilea nume nou în conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj este prof.  Aida Ionescu, cea care o înlocuieşte pe prof. Janina Vaşcu, la „Management”. Aida Ionescu a fost, până acum , inspector pentru dezvoltarea resurselor umane, departament care este prins în portofoliul funcţiei ocupate în prezent. Are în spate o experienţă vastă, fiind director al Şcolii Gimnaziale „Sf. Dumitru” din Craiova, timp de trei ani. Aceasta ne-a declarat: „La „Sf. Dumitru” am realizat un proiect foarte important pentru copii, trecând de la un program în trei ture la unul în două. Pe 1 septembrie 2017 am preluat departamentul pentru dezvoltarea resursei umane, la ISJ Dolj. Noua funcţie este o provocare , dar, în acelaşi timp, vreau să continui proiectele pe care le-am început atunci când am devenit inspector de resurse umane. Este o muncă desfăşurată în echipă. Suntem, în prezent, în plină desfăşurare a calendarului mobilităţii personalului didactic. Pe 3 – 4 iunie a avut loc completarea şi validare dosarelor depuse de candidaţii la „Definitivat”, pentru 2019, iar pe 5 – 6 iunie va avea loc completarea şi validarea dosarelor depuse de profesori, pentru obţinerea gradelor I şi II, seria 2019. Va fi o vară intensă şi sunt convinsă că vom face faţă”.