ISTORIA CUPEI MONDIALE (I)

0
313

URUGUAY 1930

Prima ediţie a Campionatului Mondial de Fotbal s-a disputat în luna iulie a anului 1930, ţara gazdă fiind Uruguay. Doar 13 echipe au luat parte la competiţia ce avea să fie câştigată de ţara gazdă. Pe atunci însă fotbalul nu suscita nici pe departe interesul pe care îl prezintă în zilele noastre. De altfel, călătoria spre Uruguay pentru jucătorii celor patru „naţionale” venite din Europa – România, Franţa, Iugoslavia şi Belgia – a fost o adevărată aventură, întinzându-se pe parcursul a mai mult de zece zile. Echipele prezente au fost împărţite în patru grupe, în turul următor avansând doar reprezentativele de pe locul întâi. Primele două meciuri ale Campionatului Mondial s-au desfăşurat în acelaşi timp (Franţa-Mexic 4-1; SUA-Belgia 3-0). Primul gol din istoria Campionatului Mondial a fost înscris de jucătorul francez Lucien Laurent în minutul 19 al meciului cu Mexic. În semifinale s-au calificat Argentina, Uruguay, SUA şi Iugoslavia. Finala s-a jucat pe legendarul „Centenario”, din Montevideo, între Uruguay şi Argentina (4-2). Jucătorii echipei gazdă ridicau astfel deasupra capului trofeul, iar Uruguay-ul intra în istorie drept prima câştigătoare a Cupei Mondiale. Turneul din 1930 este unul important şi pentru România, fiind consemnat primul succes la un Campionat Mondial al reprezentativei tricolore – 3-1cu Peru, golurile fiind marcate de Deşu, Barbu şi Stanciu. În celălalt meci din faza grupelor, pe care l-a disputat în compania Uruguay-ului, România a pierdut cu 4-0 ratând calificarea în semifinale.

Câştigătoare: URUGUAY

Perioada turneului: 13-30 IULIE 1930

          Echipe participante: 13

          Goluri: 70

          Meciuri: 18

          Golgheter: Guillermo Stábile (8 goluri) – Argentina

          Finala: Uruguay–Argentina  4-2 („Centenario”–Montevideo, 30 iulie 1930)

ITALIA 1934

După Uruguay-1930, următoarea ediţie a “Mondialului” de fotbal a fost găzduită de Italia, în 1934. Era o perioadă destul de tulbure, în fruntea ţării organizatoare aflându-se dictatorul fascist Benito Mussolini. Echipa gazdă a câştigat competiţia profitând, ce-i drept, şi de o conjunctură favorabilă. Uruguay-ul, nimeni alta decât campioana en-titre şi cea mai bună echipă a acelor ani, a ales să boicoteze turneul ca răspuns la faptul că patru ani mai devreme nici italienii nu luaseră parte la turneul organizat în America de Sud. Mai mult decât atât, finalista din 1930, Argentina, dar şi Brazilia, au trimis echipe de amatori, de teamă ca jucătorii să nu rămână la echipe din Europa. Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor au refuzat să participe  considerând că este jignitor să joace în preliminarii. Astfel, 16 echipe s-au calificat la turneul din Italia, între care şi prima ţară din Africa participantă la un Campionat Mondial, Egiptul. În ciuda statutului de țară organizatoare, Italia a fost obligată să participe la preliminarii, singura dată când țara gazdă nu s-a calificat automat la turneul final. Faţă de Campionatul Mondial din Uruguay, în 1934 s-a renunţat la grupe, echipele participante jucând direct în “optimi”. Finala s-a disputat, la 10 iunie 1934, la Roma, pe stadionul  “Nazionale PNF”, între Italia şi Cehoslovacia. A fost 2-1 în favoarea gazdelor, italienii devenind astfel campioni mondiali. În ceea ce priveşte România, echipa noastră a fost învinsă în optimi de formaţia care avea să joace finala, Cehoslovacia. Chiar dacă scorul a fost deschis de Dobay, în minutul 10, adversarii au întors rezultatul în repriza secundă şi s-au calificat mai departe. În clasamentul final al competiţiei, România s-a clasat pe locul 12 din 16, înaintea Egiptului, Braziliei, Belgiei şi Statelor Unite.

          Câştigătoare: ITALIA

          Perioada turneului: 27 mai – 10 iunie 1934

          Echipe participante: 16

          Goluri: 70

          Meciuri: 17

          Golgheter: Oldrich Nedjely (5 goluri) – Cehoslovacia

          Finala: Italia – Cehoslovacia  2-1 (“Nazionale PNF”- Roma, 10 iunie 1934)

FRANŢA 1938

În 1938, Cupa Mondială s-a disputat în Franţa. Cea de-a treia ediţie a fost câştigată, la fel ca în 1934, de  echipa Italiei, aceasta devenind cea dintâi naţională ce cucerea titlul mondial de două ori la rând. Decizia FIFA, (al cărei preşedinte era francezul Jules Rimet) de a organiza turneul final în Franţa, a stârnit însă controverse înaintea turneului final. Au contestat-o în primul rând argentinienii care au refuzat să mai participe la competiţie, la fel procedând şi naţionala Uruguay-ului, cea a SUA, Chile, Mexic, Salvador şi Costa Rica. La fel ca în 1930 şi 1934, Anglia şi Scoţia au refuzat să participe considerând că turneul este sub nivelul lor. În plus, Spania s-a retras din preliminarii din cauza Războiului Civil. Deşi a început prost, având nevoie de prelungiri pentru a trece de Norvegia, Italia a câştigat trofeul trecând apoi de Franţa, Brazilia şi de Ungaria. Italienii îl aveau în teren pe Giuseppe Meazza şi pe margine pe antrenorul Vittorio Pozzo, poreclit „Bătrânul Maestru”. În ultimul act al ediţiei 1938, Italia a învins Ungaria cu 4-2, pe Stade Olympique de Colombes din Paris, în ciuda faptului că maghiarii aveau un atac devastator, cuplul Sarosi – Zsengeller marcând 11, dintre cele 13 goluri, ale ungurilor la turneul final. În istorie nu au rămas însă doar golurile finalei ci şi mesajul pe care dictatorul fascist Benito Mussolini l-a transmis jucătorilor italieni: „Învingeţi sau muriţi”, replica portarului maghiar, după disputarea finalei, fiind una pe măsură: „Am pierdut finala, dar am salvat nişte vieţi”. Vedeta turneului din Franţa a fost brazilianul Leonidas, golgheter, cu 7 reuşite. Poreclit „Diamantul negru” sau „Omul de cauciuc”, Leonidas da Silva se remarca prin tehnica deosebită fiind cel care a inventat “foarfeca” în fotbal.

Câştigătoare: ITALIA

Perioada turneului: 4 – 19 iunie 1938

Echipe participante: 15

Goluri: 84

Meciuri: 18

Golgheter: Leonidas (7 goluri) – Brazilia

          Finala: Ungaria – Italia 2-4 („Stade Olympique de Colombes” – Paris, 19 iunie 1938)

BRAZILIA 1950

După o pauză de 12 ani, provocată de cel de-al Doilea Război Mondial, fotbalul avea să revină în atenţie. Campionatul Mondial din 1950 a fost organizat în America de Sud, de Brazilia, şi la el au participat 13 echipe. Pentru prima data, englezii, inventatorii fotbalului au acceptat să participle la turneul final. În ciuda aroganţei cu care trataseră până atunci competiţia, în Brazilia aveau să fie eliminaţi încă din primul meci de jucătorii amatori ai naţionalei Statelor Unite, scor 1-0. Printre ciudăţeniile acestei ediţii, se regăseşte faptul că indienii, şi ei calificaţi la acest turneu, s-au retras după ce FIFA nu i-a lăsat pe jucători să joace în picioarele goale. Uruguayul, după cele două ediţii europene ale CM – din 1934 şi 1938 – la care a refuzat să participe, a revenit în forţă turneul final din 1950. Cu siguranţă însă favorita competiţiei era echipa gazdă, Brazilia, care a administrat un usturător 7-1 Suediei şi a arătat pe parcursul turneului un fotbal încântător. În meciul următor au învins selecţionata Spaniei, cu un scor de tenis: 6-1. Nimeni nu părea să stea în calea jucătorilor din Ţara Cafelei. Mai ales că ultimul meci avea să se dispute pe stadionul Maracana, cel mai mare din lume, în faţa a 200 de mii de spectatori care aşteptau ca naţionala lor să devină în premieră campioană mondială. Prima repriză (0-0) a fost un adevărat asediu la poarta Uruguay-ului, cu peste 30 de şuturi la poartă, atacul fiind condus de un trio extraordinar  – Jair, Ademir, Zizinho. Gazdele aveau să deschidă scorul imediat după revenirea de la cabine prin Friaca (min. 47), însă jocul s-a schimbat în totalitate după ce Juan Schiaffino a adus egalarea pentru Uruguay, în minutul 66. „Celeştii” au dat lovitura decisivă în minutul 79, prin golul marcat de Alcides Ghiggia. Brazilia pierdea astfel 1-2 în faţa Uruguay-ului, finalul fiind de-a dreptul dramatic cu gazdele plângând în hohote. Ceea ce trebuia să fie o mare sărbătoare s-a transformat în doliu naţional. Uruguay-ul devenea însă pentru a doua oară campioană mondială.

        Câştigătoare: URUGUAY

        Perioada turneului: 24 iunie – 16 iulie 1950

        Echipe participante: 13

        Goluri: 88

        Meciuri: 22

        Golgheter: Ademir Marques de Menezes (8 goluri), Brazilia

        Meci decisiv:  Brazilia – Uruguay 1-2 („Maracana” – Rio de Janeiro, 16 iulie 1950); S-a jucat sistem grupă, fiind singurul turneu al cărui rezultat nu a fost decis în urma unei finale.