Irlanda: Aproape 800 de schelete de bebeluşi descoperite într-o fostă mănăstire

0
425

Aproape 800 de schelete de bebeluşi au fost descoperite într-o cuvă de beton situată lângă o fostă mănăstire catolică din oraşul irlandez Tuam, unde veneau să nască, între 1925 şi 1961, tinerele necăsătorite care rămâneau însărcinate. „Cineva a pomenit de existenţa unui cimitir pentru nou-născuţi, dar ceea ce am descoperit a depăşit mult ceea ce îmi imaginasem”, a declarat autoarea descoperirii, Catherine Corless, istoric, citată de AFP. Cercetând arhivele unei foste mănăstiri din Tuam (vestul Irlandei), pe locul căreia se află în prezent un spaţiu parcelat, ea a aflat că 795 de copii au fost înmormântaţi fără sicriu şi cruce. Nou-născuţii ar fi fost îngropaţi în secret de măicuţele de la mănăstire. Nu se cunosc prea bine motivele morţii lor, dar nu se exclud malnutriţia, tuberculoza şi relele tratamente aplicate. Wiliam Joseph Dolan, apropiat al unui copil încredinţat mănăstirii, a depus o plângere ca să afle ce s-a întâmplat în acea perioadă. S-a lansat şi o acţiune de strângere de fonduri pentru construirea unui memorial pe care să fie scris numele fiecărui copil. Descoperirea aminteşte de un alt scandal legat de mame necăsătorite. Între 1922 şi 1996, peste 10.000 de tinere şi femei au lucrat gratuit în spălătorii exploatate comercial de călugăriţe catolice din Irlanda. Femeile, numite “Magdalene Sisers”, erau fete necăsătorite însărcinate sau care aveau un comportament considerat imoral în Irlanda, ţară cu puternică tradiţie catolică.