Filosoful Mihai Şora, la Conferinţele TNB, pe 15 aprilie

0
206

Filosoful şi eseistul Mihai Şora va intra în dialog cu publicul Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), la Sala Studio, pe 15 aprilie, de la ora 11.00, sub genericul “Mihai Şora. 101 şi ceva”, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Tichete pentru acest eveniment se găsesc la casa de bilete a TNB, precum şi online, pe mystage.ro.

Mihai Şora, născut pe 7 noiembrie 1916, la Ianova, judeţul Timiş, este filosof şi eseist, iar, din 2012, este membru de onoare al Academiei Române.

După studii liceale la Timişoara, a studiat filosofia la Universitatea din Bucureşti (1934 – 1938), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade. Bursier al Guvernului Franţei, a ajuns, în ianuarie 1939, la Paris, pentru a realiza, sub conducerea lui Jean Laporte, o teză despre “La notion de la grâce chez Pascal/ Noţiunea de har în opera lui Blaise Pascal”.

Ameninţarea înaintării vertiginoase a Wehrmacht-ului l-a făcut să părăsească Parisul în iunie 1940 şi, după lungi peregrinări, s-a stabilit la Grenoble (1940 – 1945), întrucât acolo oficia Jacques Chevalier, un “pascalizant înrăit”, conform propriilor cuvinte. În această perioadă, concepe prima sa carte, “Du dialogue intérieur”, un eseu de antropologie metafizică, publicat ceva mai târziu, în 1947, la Editura Gallimard. În anii războiului, participă la Rezistenţa franceză antifascistă, iar după aceea devine cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique, Paris, între 1945 şi 1948.

Neînţelegând adevărata dimensiune tragică a ocupării de facto a României de către Uniunea Sovietică, revine în ţară în toamna anului 1948, cu intenţia de a se reîntoarce în Franţa, dar era mult prea târziu. Graniţele fuseseră deja închise şi odată cu acestea şi deschiderea României spre vest pentru aproape 20 de ani.

Totuşi, din cauza tinereţii sale şi a apolitismului său evident şi declarat, nu este împiedicat să presteze munci intelectuale. A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe (1948 – 1951), apoi ca şef de secţie la Editura pentru limbi străine (între 1951 şi 1954) şi redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (1954 – 1969), unde are meritul remarcabil editorial de a fi fost fondatorul noii serii Biblioteca Pentru Toţi.

După decembrie 1989, a fost Ministru al Învăţământului în primul guvern democratic provizoriu, condus de Petre Roman, şi singurul ministru care şi-a dat demisia din guvern, ca protest în urma mineriadelor din 13-15 iunie 1990, refuzând, ulterior, să mai ocupe vreo funcţie în aparatul de Stat. În 2016 i s-a conferit Ordinul naţional “Steaua României” în grad de Cavaler.