Duelul Angela Merkel – Martin Schulz, câştigat de actualul cancelar

0
477

merkelUnica dezbatere televizată, transmisă de patru principale canale tv, cu participarea candidaţilor CDU şi SPD, la trei săptămâni de alegerile legislative germane, nu a oferit nici un dezacord major între pretendenţii la postul de cancelar. Timp de o oră şi jumătate, candidata Uniunii Creştin – Democrate (CDU) şi oferta Partidului Social – Democrat (SPD) au discutat mai mult decât au dezbătut, dialogul lor nefiind o bătălie, deşi, potrivit măsurătorilor sociologice 46% din alegătorii germani sunt indecişi. Conform sondajelor, SPD este creditat cu 22%, iar CDU cu 38%. S-a discutat despre Turcia, după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a cerut conaţionalilor săi, care trăiesc în Germania, să nu voteze nici SPD, nici CDU, nici pe Verzi. Angela Merkel a punctat clar, reafirmând că Turcia nu va fi admisă în Uniunea Europeană, prin ceea ce se întâmplă momentan în această ţară. Referirea sa a vizat deteriorarea respectării drepturilor omului. Pe formă, Martin Schulz a fost mai direct, iar Angela Merkel mai diplomată. Pe fond însă, au fost de acord. Niciodată, în participările anterioare, începând din 2005, când s-a confruntat cu Gerhard Schroder şi până aseară, Angela Merkel n-a ieşit atât de clar câştigătoare. Potrivit ARD, scorul a fost de 55% la 35% pentru Angela Merkel. Iar potrivit ZDF, scorul a fost de 32% la 29% pentru actualul cancelar.