Nicolae Ciucă, la Craiova: ”Sondajele arată că PNL este pe un trend crescător”

0
695

Cod AEP: 21240015

Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal, a vizitat județul Dolj pentru a susține candidații liberali din mai multe localități. La Craiova, alături de președintele PNL Dolj, deputatul Ștefan Stoica, candidatul PNL la Primărie, Nicolae Giugea, candidatul liberal la funcția de președinte al Consiliului Județean Dolj, Nicușor Roșca,Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu membrii și simpatizanții PNL în Parcul “Nicolae Romanescu”.

Nicolae Ciucă a vorbit despre programul pe care PNL îl propune pentru dezvoltarea acestei zone. ”Precum întregul județ Dolj, în ultimii ani acest municipiu a avut o evoluție economică mai lentă decât țara în ansamblu, iar nivelul de trai este sub media națională. Candidatul nostru pentru Primăria Craiova, Nicolae Giugea, propune soluția liberală a investițiilor accelerate, care să producă o creștere a calității vieții pentru fiecare locuitor în parte”, a spus Nicolae Ciucă.

La rândul său, Nicolae Giugea, candidatul PNL la Primăria Craiova, a spus că programul cu care vine în fața craiovenilor are ca obiectiv principal dezvoltarea economică a orașului. ”Este nevoie de o modificare radicală și a modului în care se construiește bugetul Craiovei. Dacă este să ne comparăm cu orașele conduse de liberali, o să vedem că Bănia are un buget mult mai mic. Față de anul trecut, bugetul orașului nostru a scăzut cu 50 de milioane de euro. Craiova este dependentă de fondurile primite de la Guvern și nu este capabilă să își genereze singură fondurile necesare dezvoltării. Motivul acestei incapacități este faptul că autoritățile locale nu au nici voința, nici dorința de a aduce în Craiova investitori care să creeze locuri de muncă bine plătite. În Craiova, singurele locuri de muncă disponibile sunt cele plătite cu salariul minim pe economie. Șomajul este printre cele mai ridicate din țară, în timp ce în Ardeal este practic inexistent”, a afirmat Nicolae Giugea.

El a mai spus că strategia de dezvoltare a orașului trebuie făcută ținând cont de ceea ce își doresc craiovenii. Iar asta se poate face, în primul rând, prin consultarea cetățenilor în legătură cu modul în care se construiește bugetul. Acest mod de a conduce o comunitate este utilizat în Ardeal, în orașele cu administrație liberală. Și nu este o coincidență faptul că aceste orașe sunt cele care se dezvoltă într-un ritm susținut.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a subliniat faptul că pe parcursul campaniei, Partidul Național Liberal a crescut în mod constant. ”Sondajele arată că PNL este pe un trend crescător, iar acest lucru se va vedea și la Craiova”, a spus Nicolae Ciucă. El a mai adăugat că are încredere în echipa de la Craiova și de la Dolj, care poate să obțină un rezultat foarte bun.

Tot în cursul zilei de duminică, președintele PNL, Nicolae Ciucă, însoțit de Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj, a fost în Băilești, Rast, Seaca de Câmp și Mischii. Cei doi lideri au subliniat angajamentul ferm al Partidului Național Liberal pentru dezvoltarea județului nostru. Alături de ei s-au aflat candidații PNL la funcțiile de primar: Amalia Năstase în Băilești, Radu Silișteanu la Rast, IulicăBăloi la Seaca de Câmp și Gheorghe Popa la Mischii, membri și simpatizanți PNL.

După cum a declarat președintele PNL, Nicolae Ciucă, liberalii vin în fața alegătorilor cu oameni bine pregătiți și dedicați comunității.

Alegerile din 9 iunie vor demonstra că PNL este soluția pentru a dezvolta comunitățile din România și pentru a îmbunătăți viața românilor.