Programele şcolare vor fi modificate din toamnă

1
357

Ministerul Educaţiei pregăteşte pentru noul an şcolar măsuri-fulger ce privesc modul de predare al profesorilor şi programa şcolară, astfel încât să fie evitate noi rezultate dezastruoase la examenele de absolvire.

Prioritatea absolută: evaluarea tuturor claselor din învăţământul obligatoriu, pentru a stabili nivelul de pregătire din cadrul unităţilor de învăţământ. Practic, în luna septembrie, la întoarcerea din vacanţă, toţi elevii vor primi câte un test la fiecare disciplină în parte, astfel încât să poată fi stabilit gradul de pregătire al claselor: în media şcolii, sub media şcolii sau peste media şcolii. În funcţie de rezultatele clasei, profesorii vor fi nevoiţi să-şi schimbe modul de predare, adaptând nivelul pregătirii la nivelul de cunoştinţe al şcolarilor.

Măsurile au fost anunţate de secretarul de stat Oana Badea, care a precizat că în acest fel activitatea directă a profesorului timp de un an va fi să-l ridice pe elev de la media de la test, să facă performanţă sau să-l ajute să tindă către media şcolii. În acest fel, fiecare clasă va intra într-o anumită categorie în funcţie de rezultatele obţinute la nivelul şcolii. De exemplu, dacă media clasei la Română va ieşi 7,80 şi media şcolii e 6,50, clasa cu media 7,80 va fi considerată o clasă peste medie. În acest fel, planificarea profesorului va trebui să arate foarte clar cum anume recuperează ceea ce nu au acumulat copiii şi abia apoi să adauge peste.

Evaluările se vor face după calendar

Evaluările anunţate de minister şi clasificarea claselor au atras reacţii negative din partea părinţilor, total în dezacord cu realizarea unei ierarhii a elevilor. Reprezentanţii ministerului Educaţiei susţin însă că împărţirea claselor în categorii la nivelul fiecărei şcoli nu va duce la stigmatizarea elevilor pentru că nu este o ierarhie afişată public, ci are doar legătură cu programul de lucru al profesorului.

Evaluarea se va desfăşura după un calendar stabilit de minister, subiectele urmând a fi lăsate la latitudinea unităţilor de învăţământ. Ideea testării iniţiale la începutul anului şcolar nu este una nouă, fiind deja aplicată în învăţământul obligatoriu. Noutatea constă în folosirea rezultatelor respectivelor testări, care vor avea efecte în întreg sistemul. Dacă până în prezent dascălii erau la rândul lor evaluaţi în funcţie de notele acordate şcolarilor, noua modalitate de predare va elimina legătura directă între calificativul primit de cadrele didactice şi notele pe care acestea le acordă la clasă.

Elevii vor învăţa cum să înţeleagă un text

În paralel cu flexibilizarea modalităţii de predare a profesorilor, MECTS introduce şi o măsură pentru îndreptarea unei alte probleme majore a învăţământului românesc: deficienţele elevilor în privinţa lecturii. Toate testele internaţionale au relevat faptul că elevii români se află pe ultimele locuri în Europa la capitolul citire şi înţelegere a textelor scrise, concluzia fiind una sumbră: mai bine de jumătate din şcolari se află sub nivelul critic. În acest fel în orarul săptămânii va fi trecută şi o oră obligatorie de lectură.

 

1 COMENTARIU

  1. creca nu sunteti normali la cap .mai auzi prin alt ziar ca sa ne imbracam la uniforme poi sunt uni copii care nu au bani sa isi cumpere ca nu au posibilitate ….sa se dea gratis iar nu e bn ca cu tate aste daca ar fi sa o lom la o adica nici eu nu am bani sami cumpar cu toate ca am o situatie financiara bunicica dar sunt ff multe cheltuieli la asta nu vati gandit ………..vreti sa iacopiinote mari cum sa ia copii note mari daca profesori au luat 1 2 3 ..6 si preda in scoli sa va fie rusine

Comments are closed.