Ce „viteji” eram odată!

Pe pagina sa de socializare, col. (r) Bâţă Iancu, poliţist după 90, o vreme miliţian înainte de 90, a găsit de cuvinţă, deunăzi, să reia un capitol din cartea sa memoralistică „Din amintirile unui fost ofiţer de miliţie” (ed. MJM Craiova 2018) intitulat „Covrigarul milionar”. Regăsit şi la o cunoştinţă de dată recentă, primarul comunei Călăraşi, a cărui pagină o parcurg de la o vreme. Cam lungă introducerea. Cartea col. (r) Bâţă Iancu cu o vechime de 30 de ani în branşă, adică în structurile MI, blogger mai nou, devansează „opera” de reală ţinută epică „Odiseea unui poliţist” (ed. Sitech, 2021) a şefului său ierarhic, mai tot timpul, Nicolae Văduva considerat o vreme şi mentor. Care şi acesta, prodigios autor de scenarii, convins că se poate face memoralistică pe bază de ambiţie şi de ce nu de invidie, s-a ocupat de covrigarul milionar. Iancu Bâţă, poliţist mereu atent la „starea vremii şi a vremurilor”, etalează pe alocuri ceva umor, reamintind că trăim în ţara în care românul s-a născut poet şi preocupările lui pentru lectură, din tinereţe au cuprins cărţile lui Haralamb Zincă şi încă vreo doi autori, oricum a auzit de Marin Preda şi chiar afirmă undeva cu inocenţă nealterată că a citit „Delirul”. Trecem peste alte detalii insignifiante, să nu le spunem infantile, care mai mult întristează. Mărturiseşte cu patos, cum a rămas sedus de discursul maestrului Victor Rebengiuc, cu referire la sulul de hârtie igienică, dat peste cap, la începutul… altui început. Iancu Bâţă a valorificat, să zicem aşa, toate însemnările sale, de-a lungul anilor, unele perisate prin trecerea timpului, altele eronat consemnate, din capul locului. De pildă, o referire la un dosar de urmărire informaţională, cu o tânără studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice, în centrul atenţiei, al cărei tată era „mare mahăr comunist”, partener de vânătoare şi agape cu N. Ceauşescu, poreclit Matrix (poate „Mennix”) după numele unui detectiv dintr-un serial american, director plin la IOB Balş, mare fan al Craiovei, şi bine văzut în centrala de care aparţinea. Numele lui adevărat era Nicolae Ionescu (zis Mennix). „Agape cu Ceauşescu” şi alte exprimări stranii, delegitimează orice competenţă poliţistă. Ca să nu spunem, că descinderea, într-o aulă de curs, la facultatea menţionată, scoaterea studentelor la un interogatoriu, pare ceva… de noaptea minţii. Scrisă ca un rechizitoriu „dat la refacere”, cartea lui Iancu Bâţă descumpăneşte la tot pasul. Aplică limbi fierbinţi şi apăsate şefului Biroului economic Toma Marghescu, „bine văzut de superiorii săi pentru că îi aproviziona cu whiskey şi cartuşe Kent”, cum susţinea colonelul Nicolae Văduva, în opera sa, menţionată. Atinge şi umorul involuntar Iancu Bâţă, acolo unde afirmă că „a avut satisfacţia să citească un articol scris de publicistul(…) cunoscut pentru incisivitatea sa faţă de poliţiştii doljeni”. Referirea la cazul covrigarului milionar, Iosif Klaufman, caz descris şi de Nicolae Văduva (care îl numeşte Iosif Avram), este o ruşine, ca să folosim un eufemism. Condamnat la 8 octombrie 1984, în sala Casei de cultură a sindicatelor, –proces public-, la 20 de ani de închisoare din care a efectuat 6 ani până la graţierea din februarie 1990, Iosif Klaufman a devenit „trofeul miliţiei Craiova”. Percheziţia a durat două zile. S-a confiscat suma de 2,3 mil. lei. Aşa s-a spus. Nicolae Văduva în cartea lui menţionează suma de 1.873.400 lei. Se „fura” la gramaj, făină, zahăr, drojdie, adică… covrigii aveau gaura prea mare. Covrigăria era unică, în centrul Craiovei (în nişte vremuri în care aprovizionarea era dramatică), dar organele noastre vigilente descoperiseră că prin modificarea reţetarului (fără nici o expertiză) se înregistra un plus de 200 de covrigi la un malaxor zilnic. Expertiză tehnică sau contabilă? Să fim serioşi. Apărarea? Avocaţii au pledat, fără nădejde, ştiind că inculpatul era deja condamnat. Dar domnii miliţieni, narează Iancu Bâţă, radiau de bucurie când şeful lor „un domn” Toma Magherescu, „el făcea cafelele nu secretara”, la un whiskey, deşi un decret (nr. 400) interzicea consumul de băuturi în instituţiile publice îşi gratula subordonaţii pentru performanţele lor în câmpul muncii. Restricţiile nu vizau personalul miliţiei, se bea îndârjit, şi la sediu, dar şi în restaurantele craiovene arondate pe… poliţişti. La restaurantul „Oltenia”, de pildă, era vadul şefului cel mare, la cafeneaua „Tosca”, şefa era o prietenă a şefului Biroului economic ş.a.m.d.. La „Izvorul Rece” barul era plin de miliţieni operativi –abonaţi- care nu plăteau niciodată. Deasupra lor nu era decât cerul, încât, crezându-se viteji… făceau glume inabile, inclusiv pe seama partidului ai cărui membri erau. Lipsiţi de empatie şi Iancu Bâţă şi coechipierii săi n-au înţeles mare lucru, pe când se aflau pe cai mari. Au săvârşit însă multe fapte prescrise, greu de uitat.