Alexandru Petrescu, directorului general al FNGCIMM : / “În cele din urmă, Start-Up Nation a fost un succes”

0
809

 

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) reprezintă unul dintre principalii parteneri ai antreprenorilor beneficiari ai Programului Start-Up Nation, prin crearea unui produs dedicat special garantarii creditelor accesate pentru dezvoltarea business-urilor prin acest program guvernamental.  Am profitat de prezenţa directorului general al FNGCIMM, Alexandru Petrescu, la Craiova şi am discutat pe larg despre succesul acestui program, dar şi despre alte garanţii pe care le acordă Fondul, cum ar fi garanţiile pentru Programul Prima Casă, pentru IMM-uri sau pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Astăzi vom discuta despre Start-Up Nation.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a devenit o componentă principală în programul Start-Up Nation. Un program despre care s-a discutat aprins în mass-media şi în acest context, am dori să vorbim pe cifre. Ce înseamnă Start-Up Nation 2017 ?

Start-up Nation are deja un mic istoric, deci, putem avea o perspectivă bazată pe certitudine. Eu am fost ministru în al cărui mandat, programul Start-Up Nation a fost gândit şi lansat. Cred că am estimat bine la momentul elaborării arhitecturii Programului şi l-am estimat că va fi unul de succes. Start-Up Nation conform programului de guvernare este planificat pentru trei ani de zile, dar eu nu văd motive, pentru care să nu fie prelungit. Am avut 8554 de beneficiari declaraţi eligibili. După ce am părăsit guvernul Grindeanu, am preluat poziţia de director general al FNGCIMM şi astfel, instituţia a devenit o componentă principală în programul Start-Up Nation,  alături de cele 3 bănci partenere. O parte dintre beneficiari au optat pentru finanţare proprie şi după acest moment s-au dus către agenţiile regionale pentru IMM-uri unde au decontat, iar alţii, au optat pentru obţinerea unui credit de la cele trei bănci partenere, bănci care la rândul lor au venit pentru garantarea acestui credit către instituţia noastră şi mulţi beneficiari, dincolo de garantare au optat şi pentru contragarantare, aceasta însemnând intrarea în lanţul de avizare a unei alte instituţii cum este Fondul de Contragarantare. Fondul a procesat, a evaluat şi analizat, până în acest moment peste 4500 de dosare Start-Up Nation depuse în acord cu programul Start-Up Nation 2017. Din aceste dosare, noi am transmis către bănci, către beneficiari, 3674 de dosare. Din diferenţa de la 4531 la 3673, un număr de 313 dosare, conform datelor pe care le aveam ieri ( n.r joi, 29 martie a.c) sunt la Fondul de Contragarantare, care încă analizează aceste dosare. Alte 381 de dosare sunt încă într-o relaţie de discuţie cu băncile partenere. Aceste dosare fiind incomplete sau deţin anumite greşeli, dar o să le analizăm şi pe acestea şi le vom întoarce către beneficiari.

Dar cum stăm cu garanţiile în zona Olteniei şi mai ales în judeţul Dolj ?

Din Regiunea Sud-Vest Oltenia au fost un număr de 400 de garanţii Start-Up Nation, ceea ce a reprezentat 8% din întregul volum de garanţii pe care noi le-am emis. Iar din aceste 400 de garanţii, aproape jumătate au revenit judeţului Dolj, mai precis 47%. Acum putem spune, aşadar, că Start-Up Nation 2017 a fost un succes şi suntem deja întrebaţi când începe Start-Up Nation 2018. Aş vrea să menţionez că noi suntem într-o foarte strânsă legătură cu colegii de la Ministerului Mediului de Afaceri şi acest minister poate să spună exact când începe Start-Up Nation 2018. Dar din discuţiile avute şi din estimările mele, în trimestrul al II-lea va reporni acest program.

Am înţeles că sunteţi mulţumit de Start-Up Nation…dar, totuşi, mereu e loc şi de mai bine. Ce ar trebui schimbat ca acest program să meargă şi mai bine ?    

Sunt mulţumit în cele din urmă… Programul a fost unul extrem de complex şi chiar cu un vârf de sarcină şi cu o intensitate ridicată din perspectivă operaţională. Iniţial, noi ca şi instituţie, aşteptam ca nivelul de solicitare pentri garantarea băncilor să fie mai mic, însă băncile prin raţiuni de analiză de risc şi prudenţialitate proprie, au optat să trimită către garantare şi contragarantare la solicitarea beneficiarului un număr mai mare decât cel estimat de dosare. A trebuit astfel să luăm măsuri din mers, în special în prima parte de desfăşurare a programului. Am simplificat o serie de paşi de analiză. Dacă la început, am identificat elemente din paşii de analiză pe care i-am considerat redundanţi sau care îngreunau în mod special programul. Şi pot să vă dau un exemplu. Solicitam un certificat de atestare fiscală (CAF) să fie valabil 30 de zile, iar după ce stătea pe la bancă şi apoi ajungea la noi, nu mai era valabil sau mai avea doar câteva zile de valabilitate şi ne întorceam către bancă şi solicitam un nou CAF. Beneficiarul, pe bună dreptate, devenea agasat de redepunere a aceloraşi documente. Am reuşit să eliminăm solicitatea CAF şi am stabilit o linie directă de comunicare cu ANAF, au fost o serie de elemente pe care le-am eliminat. Din anul 2018 vom intra şi într-un sistem de digitalizare, vom lucra cât mai mult on line şi mă va interesa să avem un canal de interogare foarte clar, în care beneficiarul să nu mai sune neapărat la bancă, ci la agenţii ministeruluum, chiar la Fond, dă poată interoga on line pe site-ul instituţiei noastre, folosind codul dosarului său.