Premierul României, Viorica Dăncilă, a participat ieri, alături de reprezentanţii Guvernului României, ai Parlamentului, dar şi ai administraţiei publice locale şi judeţene, la deschiderea anului universitar de la Craiova. Pentru anul de studiu 2018-2019, sunt înscrişi aproximativ 500.000 de studenţi la toate trei ciclurile de învăţământ din ţară. Şeful Guvernului i-a îndemnat pe studenţi să fie cât mai determinaţi pentru ca satisfacţiile lor să fie cât mai mari. Un discurs interesant, l-a avut ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, care le-a reamintit studenţilor şi cadrelor universitare de la UMF Craiova că medicii, astăzi, au salarii mai mari ca miniştri. Oficiile de gazdă au fost făcute de prof.univ.dr Ion Rogoveanu, rectorul UMF Craiova şi prof.univ.dr Cezar Spânu, rectorul Universităţii din Craiova.
Premierul Viorica Dăncilă, a declarat ieri, la deschiderea anului universitar, că dezvoltarea noastră ca societate trebuie gândită în jurul a doi piloni – Sănătate şi Educaţie iar domnia sa, ca prim-ministru a abordat Sănătatea şi Educaţia ca priorităţi de guvernare. Totodată reprezentantul Guvernului le-a transmis studenţilor care au început noul an universitar, că succesul lor este al întregii societăţi şi că trecerea la responsabilităţile vieţii de om matur nu este uşoară dar satisfacţiile vor fi mari. „Veţi lucra într-un domeniu de importanţă vitală, esenţial pentru ţară şi pentru fiecare din noi, iar profesia pe care v-aţi ales-o este nobilă, pentru că aveţi misiunea de a proteja viaţa şi sănătatea oamenilor. Dezvoltarea noastră ca societate trebuie gândită în jurul a doi piloni, sănătate şi educaţie”, a spus Viorica Dăncilă.
La rândul său, rectorul Universității, prof.univ.dr Cezar Spânu a precizat că acest an universitar nou va aduce rezultate științifice deosebite. ȚSunt bucuros să vă spun că la Universitatea din Craiova avem în derulare 32 de proiecte, cu un buget total de peste 25 de milioane de euro. Beneficiarii acestor proiecte sunt 1.550 de studenți și 1.720 de elevi din învățământul preuniversitar. De asemenea, Universitatea din Craiova s-a implicat în dezvoltarea spiritului antreprenorial. Avem în acest moment două proiecte câștigate cu finanțare de la Uniunea Europeană, prin care vom înființa peste 70 de noi companii. Pe lângă aceste proiecte, mai avem în derulare încă 22 de proiecte, care se găsesc în diferite stadii de evaluare. Bugetul total al acestor proiecte este de 65 de milioane de euro. 59,95% din bugetul acestor proiecte va fi destinat dezvoltării infrastructurii educaționale…“.
„Succesul vostru este succesul întregii societăţi”
Şefa Executivului a atins şi o parte mai sensibilă a problemei medicale, exodul medicilor, şi a adăugat că România are nevoie să îşi păstreze în ţară profesioniştii din sistemul medical. „Succesul vostru este succesul întregii societăţi, România are nevoie de voi, are nevoie să îşi păstreze acasă profesioniştii din sistemul medical. Sunt convinsă că aveţi forţa şi perseverenţa să vă construitţi cariereile pe care le doriţi şi că veţi dobândi priceperea să faceţi lucrurile cât mai bine. Şcoala medicală românească este una de elită. Anul acesta ati implinit 20 de ani de cand ati devenit universitate si va doresc sincer la multi ani! Veţi lucra într-un medi esenţial pentru ţară. Profesia pe care v-aţi ales-o este nobilă. Domeniul medical se confrută cu probleme acumulate în mulţi ani. Actuala coaliţieşsi Guvernul pe care îl conduc investesc in sănătate”, le-a spus Dăncilă, studenţilor.
„Dragi studenţi, trăiţi una din cele mai frumoase şi intense perioade ale vieţii”
Şeful Executivului le-a mai spus tinerilor că aceasta este una din cele mai frumoasă perioadă a vieţii, adică, anii de studenţie. „Dragi studenţi, trăiţi una din cele mai frumoase şi intense perioade ale vieţii, perioada studenţiei este cea în care vă stabiliţi drumul profesional şi vă desăvârşiţi personalitatea. Sunteti profesioniştii de mâine, cei care vor avea grijă de sănătatea generaţiilor viitoare şi care vor face să dăinuie valorile acestui popor. Ştim cu toţii că trecerea la responsabilităţile vieţii de om matur nu este uşoară, probabil că unii dintre voi deja se confruntă cu dificultăţi care le răpesc din timpul pe care îl pot acorda studiului, dar cu cât veţi fi mai determinaţi în a urma drumul pe care l-aţi ales, cu atât satisfacţiile vor fi mai mari”, a subliniat Viorica Dăncilă.
„Acest an este special pentru întreg sistemul sanitar”
Lia Olguţa Vasilescu, prezentă şi ea la Craiova alături de prim-ministru la deschiderea anului universitar, a avut un discurs interesant şi apreciat de cei prezenţi în sală. La UMF Craiova, ministrul Muncii a vorbit despre majorarea salariilor medicilor, iar la Universitatea din Craiova, a vorbit în calitate de absolventă a acestei unităţi de învăţământ superior, dar şi în calitate de partener şi susţinător al tuturor proiectelor pe care mediul academic din Bănie le-a implemtat de-a lungul timpului. Olguţa Vasilescu le-a transmis studenţilor Facultăţii de Medicină din Craiova să se pregătească foarte bine în profesia aleasă, având în vedere că în următorii ani se va înregistra o concurenţă mult mai mare pentru ocuparea unui post de medic. „Acest an este special pentru întreg sistemul sanitar pentru că este prima oară când i se recunoaşte rolul pe care-l are în societate, în sensul că, deja, se află în vârful piramidei salariale. La ora actuală medicii sunt mult mai bine plătiţi decât miniştrii, de exemplu, e absolut adevărat ceea ce vă spun, credeţi-mă că ştiu foarte bine. Discutam zilele trecute cu miniştri din mai multe ţări din Uniunea Europeană care îmi spuneau că salariile, deja, sunt mult peste ceea ce şi-au permis să acorde în aceste ţări, şi mă refer aici la Ungaria, Croaţia. Deci, probabil, veţi intra în concurenţă chiar şi cu medici veniţi din aceste ţări, aşa cum, până acum, se întâmpla cu medicii noştri care mergeau să concureze pe locurile altora din ţări ale Uniunii Europene”, a explicat Lia Olguţa Vasilescu.
Prof.univ.dr Ion Rogoveanu, rectorul UMF Craiova :
“Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova s-a situat constant în primele rânduri ale universităților de profil din țară și în topul universităților ce oferă pregătire medicală la standarde ridicate grație corpului academic și de cercetare care activează aici. Faptul că suntem aleși de absolvenți de liceu din toată Oltenia, că în ultima vreme concurența la admitere s-a situat constant la un nivel crescut și că mulți dintre absolvenții noștri ne reprezintă cu succes în spitale și în clinici din toată țara, dar și din toată Europa, demonstrează că suntem profesioniști și ne străduim să formăm absolvenți de elită“