Până în prezent, 32 de scrisori de recomandare au fost eliberate pentru unităţile sanitare care şi-au exprimat interesul şi doresc sa se afilieze Reţelelor Europene de Referinţă pentru boli rare sau să participe la procesul de depunere a declaraţiilor de interes pentru accesarea de fonduri.
Importanţa diagnosticului precoce al bolilor rare şi al accesului la tratamente inovative care pot îmbunătăţi considerabil calitatea vieţii atât a pacienţilor cu boli rare, cât şi a familiilor acestora, este capitală.
În domeniul bolilor rare, Uniunea Europeană a organizat un apel pentru accesare de fonduri având drept scop înfiinţarea de Reţele Europene de Referinţă. Îndeplinind prevederile legale specificate în Directiva 2011/24/UE privind asistenţa medicală transfrontalieră, orice grup alcătuit din 10 furnizori de sănătate din care 8 din ţările membre UE pot aplica până la finalul apelului cu o propunere de înfiinţare de Reţea Europeană de Referinţă într-o anumită zonă de expertiză medicală.
Sprijin pentru acordarea de servicii înalt specializate
Reţele Europene de Referinţă se bazează pe participarea voluntară a furnizorilor de servicii de sănătate din ţările membre UE şi au ca scop creşterea accesibilităţii pacienţilor la asistenţă medicală înalt specializată, încurajarea cooperării în domeniul asistenţei medicale la nivel european, urgentarea diagnosticului şi îmbunătăţirea tratamentului în domeniile medicale unde expertiza este insuficientă.
De asemenea, acestea vor ajuta statele membre cu un număr mic de pacienţi cu acelaşi diagnostic să ofere servicii înalt specializate, să crească viteza de difuziune a inovaţiilor în medicină şi a tehnologiilor de vârf în sănătate şi să servească drept puncte focale pentru educaţie medicală şi cercetare, ridicând astfel asistenta medicală la un nou nivel.
Procesul de depunere a declaraţiilor de interes pentru constituirea de Reţele Europene de Referinţă are loc în două etape, urmând ca până pe 22 iulie a.c., să se desfăşoare pentru Reţele Europene de Referinţă care nu solicită finanţare.