Macron vede războiul din Ucraina… în felul său!

0
459

Dacă şeful diplomaţiei de la Kiev, Dmitro Kuleba, în cotidianul „La Repubblica”, consideră Germania în grupul secund de ţări, în privinţa livrărilor de arme, şi chiar Die Welt –ediţia din 29 mai a.c.- aprecia că Guvernul german a redus la nivel minim susţinerea militară a Ucrainei, în cursul ultimelor săptămâni, deşi lucrurile nu stau deloc aşa, cancelarul german Olaf Scholz rămâne pe aceeaşi lungime de undă, fără să clameze, cu preşedintele francez Emmanuel Macron. Care continuă să discute la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin, demers criticat, şi face faţă reproşurilor preşedintelui ucrainian Volodimir Zelenski. N-a fost încă la Kiev şi se murmură că s-ar putea deplasa pentru ultimul discurs, în calitate de preşedinte al Franţei, ţară care deţine preşedinţia turnantă semestrială a Consiliului Uniunii Europene, până la finele lunii iunie. Cotidianul elveţian „Blick” atrage atenţia asupra unui detaliu interesant: la cei 44 de ani ai săi, Emmanuel Macron rămâne un admirator discret, evident cumpătat, al celui mai veritabil diplomat al secolului trecut, americanul Henry Kissinger, fost consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Richard Nixon, care în intervenţia avută la Forumul Economic Mondial de la Davos a cerut Ucrainei „să accepte concesii teritoriale pentru a pecetlui un acord de pace durabil cu Rusia”. Scandalul iscat a fost imens şi nu mai stăruim asupra lui. Asocierea lui Macron la soluţia avansată de Kissinger nu este deloc lipsită de sens, indiferent cât place şi cât displace. Indiferent cât de mirală sau imorală este. Preşedintele francez este un european convins. El pledează fără rezerve, dar şi fără a face mulţi prozeliţi, pentru o autonomie strategică europeană care să permită continentului o individualizare inclusiv militară. Probabil că a şi citit memoriile şi alte scrieri publicate, ale lui Henry Kissinger, emigrant german înainte de război, pentru a deveni secretar de stat în SUA şi ştie, cu siguranţă, cum în anii 70 a negociat în premieră cu liderul comunist chinez Mao Zedong şi cu vietnamezul Ho Şi Minh, pentru a încheia cu acesta, la Paris în ianuarie 1973 o pace fără învingători, e drept potenţată şi de faptul că izbucnise afacerea Watergate. Şi acum o similitudine: susţinerea militară a Ucrainei de către Franţa este ilustrată de trimiterea tunurilor Cesar, cu o redutabilă putere de foc, dar fără combatanţi. Exact ce au făcut SUA, pe vremea când Kissinger -consilier pe probleme de securitate la Casa Albă- parafase acordul de pace de la Paris, din 1973, dar se ocupa, în continuare, de Vietnamul de Sud. Kissinger a pus capăt războiului permiţând ţării sale să evite confruntarea simultană cu ex-URSS şi China. Şi acum Kissinger ştie sau are în vedere că Vladimir Putin controlează atât aprovizionarea cu petrol şi gaze, cât şi alimentaţia populaţiei, din multe zone ale lumii. Lucrurile rămân complicate, din cale afară. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a insistat pe boicotarea petrolului rus, instituind interdicţia ţărilor europene de a-l mai cumpăra. Numai că ţările europene rămân dependente teribil de importurile de îngrăşăminte, între altele, provenite din Rusia, Belarus şi Ucraina. Fără a mai vorbi de grâu. Henry Kissinger a văzut mai departe şi a pus în gardă: alianţa dintre Rusia şi China se ranforsează, ceea ce e periculos pentru hegemonia americană. Criza economică poate dura şi antrena o criză politică. Nu poate scăpa observaţiei faptul că duminică 29 mai a.c. canalul francez TF 1 a difuzat un interviu de 50 de minute exclusiv cu ministrul rus al afacerilor de externe, Serghei Lavrov, braţul drept al lui Vladimir Putin, care a reiterat că prioritatea absolută este „eliberarea regiunilor Doneţk şi Lugansk” recunoscute de Federaţia rusă ca state independente. Pe teatrele de operaţiuni, Rusia pare aproape de atingerea acestui ţel. Se va opri? Lavrov a reproşat Parisului rolul activ în Ucraina, alimentarea naţionalismului ucrainian şi neonazismului. Interviul a fost însă prea puţin învolburat, fără întrebări incitante, fără referiri la dezastrul uman. Războiul este continuarea politicii prin alte mijloace, afirmaţie rostită pe la 1832 de Carl Von Clausewits, valabilă şi astăzi. Livrarea de noi arme americane Ucrainei întăreşte riscul unei confruntări militare între SUA şi Rusia, a pus în gardă Moscova, ieri, 1 iunie, prin ministrul adjunct de Externe rus, Serghei Riabkov. Pentru ca Dmitri Peşkov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului să puncteze: negocierile de pace par imposibile. Despre consecinţele acestui război devastator, resimţite de întreaga Europă, nu mai poate fi spus decât că este o nenorocire fără seamăn.