Argentina şi-a adjudecat clar “Finalissima”

0
519

Argentina a câştigat “Finalissima”, meciul dintre campioanele Americii de Sud şi Europei, disputat pe Wembley, scor 3-0, contra Italiei. Golurile au fost marcate de Lautaro Martinez ’28, Di Maria ‘45+1 şi Dybala ‘90+4. Doi dintre cei trei marcatori evoluează în Serie A. Argentina va fi prezentă la Mondialul din Qatar, însă Italia, cvadruplă campioană mondială, va lipsi, pentru a doua oară la rând.

Cupa Campionilor CONMEBOL – UEFA, denumită și Finalissima, a revenit după o pauză de 29 de ani. Cunoscută anterior ca Trofeul Artemio Franchi, întâlnirea dintre campionii Americii de Sud și ai Europei a avut loc pentru prima dată în 1985, la doi ani după moartea lui Artemio Franchi, președinte federației italiene, al UEFA și vicepreședinte FIFA. Prima ediție a fost găzduită în Franța, iar gazda a învins Uruguay cu 2-0. Al doilea meci a avut loc în 1993 între Argentina și Danemarca, iar sud-americanii au câștigat acasă, la penalty-uri.