Actorul scoţian Sean Connery, cu alura unui membru Jockey Club, intrat în legendă, cu o prodigioasă carieră, încununată de premii numeroase, dintre care un Oscar, pentru cel mai bun rol din „Incoruptibilii”, două Bafta, din care unul pentru „Numele trandafirului” şi trei Golden Globes, a murit la vârsta de 90 de ani a anunţat sâmbătă 30 octombrie a.c. familia. De la faimosul agent 007 pe care l-a încarnat în 6 filme, Sir Sean Connery a turnat filme numeroase, cu realizatori precum Hitchcock, Spielberg, De Palma.
Sean Connery, actorul scoţian a cărui carieră cinematografică de cinci decenii a fost dominată de rolul lui James Bond, a murit la vârsta de 90 de ani, informează CNN.
„Soţia sa Micheline şi cei doi fii ai săi, Jason şi Stephane, au confirmat că a murit liniştit în somn înconjurat de familie. Va avea loc o ceremonie privată urmată de un memorial care nu a fost încă planificat”, se arată în comunicat.
Connery, care a primit distincţia de cavaler în 2000 pentru contribuţia sa la artă, a interpretat rolul agentului britanic în şapte filme, începând cu „Dr. No” în 1962, primul dintre filmele Bond.
Actorul nu a fost doar Bond, desigur. Connery a jucat într-un film al lui Alfred Hitchcock, „Marnie” din 1964, alături de Tippi Hedren; a făcut parte din distribuţia filmului „Murder on the Orient Express” din 1974; a jucat rolul tatălui lui Indiana Jones, în „Indiana Jones şi ultima cruciadă” din 1989 şi a câştigat un premiu al Academiei pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea rolului Jim Malone, poliţistul din Chicago, în filmul din 1987 „The Untouchables”.