Urmează trei zile de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în majoritatea regiunilor

0
430

ploiMeteorologii anunţă că, la sfârşitul acestei săptămâni, vremea se va menţine călduroasă în regiunile sudice şi estice, în timp ce în restul teritoriului temperaturile vor scădea treptat. Luni, răcirea vremii va continua şi va cuprinde toată ţara.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând din vest. Vor fi descărcări electrice frecvente, ploi torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30-40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala la început în jumătatea de vest a ţării, iar din după-amiaza zilei de duminică, 3 septembrie în special în sud, centru şi nord-est.