Premii pentru elevele de nota 10, din Dolj

0
835

Ieri, în cadrul unei festivităţi organizată la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, au fost premiate cele patru eleve care au obţinut nota maximă la Bacalaureat, în sesiunea din vară. Două dintre ele au luat „zece” din prima încercare, celelalte, după contestaţie. Pe lângă premiul în bani oferit de Guvernul României (3.000 de lei) s-a adăugat şi o recompensă de 1.500 de lei,  oferită de Consiliul Judeţean Dolj. Cu alte cuvinte, performanţa este la ea acasă.

1În vară, s-a desfăşurat sesiunea Bacalaureatului, iar înainte de contestaţii am avut, în Dolj, două eleve care au obţinut nota maximă – Adela Ungureanu(Colegiul Naţional „Elena Cuza”) şi Mădălina Mandache (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”). După evaluarea reclamaţiilor, am mai avut încă două tinere care au luat „zece” – Adina Buzera (Colegiul Naţional „Carol I”) şi Adina Cîrstea (Colegiul Naţional „Elena Cuza”). Sunt cele patru fete care păstreăză speranţa pentru un viitor mai bun decât ce se vorbeşte, iar, foarte important, trei dintre ele au ales să urmeze cursurile universitare în Craiova. Ceremonia de ieri s-a desfăşurat în prezenţa prof. MonicaLeontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, şi al adjuncţilor – prof . Nicuşor Cotescu şi Janina Vaşcu.  „Suntem mândri de rezultatele obţinute de voi, dar aici le mulţumim şi profesorilor şi părinţilor. Au fost anii de liceu, în timpul cărora aţi învăţat, şi sunt, poate, cei mai buni ai noştri, atunci când ne făceam planurile de viitor şi visam. Am o nostalgie pentru acei ani. Voi sunteţi speranţa noastră şi îmi doresc să veniţi acolo unde aţi învăţat, iar, aşa cum am auzit, trei dintre voi veţi urma cursurile universitare în Craiova, ceea ce mă bucură. Sunt lângă mine adjuncţii mei, care vă vor spune ceea ce înseamnă rezultatele obţinute. De asemenea, cel mai bine ar fi să vorbească fetele premiate şi directorii instituţiiilor de învăţământ unde acestea au finalizat cursurile”, a precizat Monica Leontina Sună.

Elogii de peste tot

premii 1Redăm o parte din declaraţiile celor prezenţi. „Este un moment frumos şi se încheie cu happy – end cel mai frumos ciclu din viaţa noastră, cel al liceului. Nu pot spune decât să fiţia actori principali ai propriei vieţi, nu spectatori” – Nicuşor Cotescu. „Viaţa este o confruntare. Aţi avut lângă voi cadrele didactice şi părinţii. De acum, satisfacţia vine de lea voi” – Janina Vaşcu. „Felicit aceşti copii, care confirmă pregătirea din anii de şcoală. Sunt patru fete, acum, premiate, ceea ce dovedeşte că ele sunt mai aplicate pentru ceea ce înseamnă performanţa, dar asta nu înseamnă că nu aşteptăm şi băieţii. La noi, s-a dovedit, încă o dată, că se învaţă carte” – Carmen Ştefănescu, director al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”; „Ce aş mai putea spune?!. Învăţământul are nevoie de astfel de oameni şi am dovedit că, în Oltenia, se face educaţie de calitate” – Cristian Angel Stăiculescu, manager la „Carol I”; „Este un aspect bun din toate punctele de vedere. Rezultatele de prestigiu vin dintr-o şcoală de prestigiu. ” – Liviu Cotfasă, director al Colegiului Naţional „Elena Cuza”. Prezenţi la şedinţă au fost şi doi conducători ai unor instituţii aflate în „cincimea” rezultatelor obţinute la examenele naţionale, care au declarat: „Suntem aproape de aceste rezultate şi le feclicit pe cele patru fete. Este o dovadă că s-a făcut educaţie de calitate şi sperăm şi fim şi noi acolo, în foarte scurt timp ” – prof. Vasile Voinescu, director al Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”; „Rezultatele au la bază nu numai ceea ce s-a întâmplat în liceu, şi şi pregătirea din  gimnaziu. Şi noi vrem să ajungem la performanţele obţinute în liceele de anvergură. Dacă vorbim de voi, fetelor, rezultatele vă vor forma pe viitor ” – Ion Daniel, director la Colegiul „Ştefan Odobleja”.

„Rămânem acasă!”

premiiAm vorbit de toţi şi de toate , dar nu am amintit de laureate. Adina Cîrstea va urma cursurile Universităţii „Politehnica” din Bucureşti, pe „IT”: „Nu mi s-a părut foarte greu BAC-ul, am avut ceva probleme la limba română, dar am trecut peste ele”. Lângă ea, Adela Ungureanu, nu se lasă mai prejos: „Pentru mine, rezultatul de la Bacalaureat este un pas înainte. Când am intrat la liceu, am avut 9,49, şi am terminat cu „zece”, Voi merge la „Drept”, la Craiova”. Mădălina Mandache a mers la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova: „Am avut ceva dificultăţi la limba română, dar am trecut peste ele. La încheierea liceului am avut nota 9,96 şi am obţinut maximul la BAC. Rămân la Craiova”. „ Este visul meu să devin judecător. Am şi sprijinul părinţilor, chiar tata mi-a spus că va merge cu mine în instanţe, să văd cum decurg lucrurile, Voi urma cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Craiova”, a subliniatAdina Buzera. Mai rămâne ceva de prezentat: cele trei fete care au ales Craiova au declarat, la unison, „rămânem acasă!”.