Când l-a tocmit pe Costel, acum vreo 10 luni, tartorele Maic s-a gândit că-i trebuie un profesionist cu toate trofeele interne în desagă, luate cu fecesebe, cu trabajo în La Liga, cu lung mandat printre vikingi, cu scurte şi profitabile job-uri la arabi şi unul experimental şi eşuat la leşi. Îl înlocuia pe bulgarul Petev, pe care Rotaru îl prezentase personal, fiindcă împărtăşea aceeaşi filosofie despre fotbal, dar la plecare era acuzat că nu-şi îndreptase privirea spre academie, acolo de unde oltenii n-au mai scos nimic remarcabil de vreo 6 anişori.
Gâlcă rată prima oară meciul decisiv pentru locul 2, acasă cu CFR-ul confratelui stelist, Dan Petrescu. Avea să mai piardă şi în toamnă acelaşi duel, dar nu aşa de important. Media de puncte era OK, jocul era oribil, dar Costelino promitea spectacol în următorul sezon, când presiunea mai scădea şi trecea lotul printr-o pregătire de vară în stilu-i propriu. Se califică în cupele europene la penalty-urile barajului graţie lui Dan Nistor sau lui „Popică”. Depinde dacă penalty-ul se apără sau se ratează. Calificare-n van, că oltenii dădură iar chix, Maribor fiind urmaşa „celebrelor” Laci şi Lokomotiv Tbilisi. Începu iar campionatul şi fotbalul promis de Costel n-avea să vină. „La anul, atunci o să arătăm ceva, că avem prea multe noutăţi” îi amână Costel pe olteni, deşi avea adversari care jucau cu o echipă-ntreagă schimbată. Unii juveţi mai mucaliţi îi răspunseră: „Atunci o să mai dăm şi noi buzna-n stadion, când ’om vedea ceva”. Te bate Dinamo cu minus 2 pe teren, otomanului Mehmet Întâiul Găzar nu-i tragi pe spaţiul Înaltei Porţi, te scapă „Popică” de ruşine cu lanterna provizorie, Botoşani, dar nu scoţi nimic din nămolul din Copou, unde Mitriţă n-o trimite-n aţe, ci-n teiul lui Eminescu, pe litoral pierzi că pe Houri l-au apucat sentimentalismele când să-l execute pe machedonu Gicuţă Hagi. Mister Mike se tot abţinu şi tacu mâlc, dar răbufni când, în Cupă, semiamatorii metalişti din Buzău îi maltratară pe maneliştii din Bănie, le scoaseră trapanelele din căpăţână (şi cu c mic şi cu majusculă). Mare pocinog, dar până la urmă, Costeluş o scoase la capăt spre sferturi, pomană de la nea Gigi, care era preocupat să facă 14 puncte în Europa şi să dea bisanchisa pe Arenă cu Man United, nu să-şi încarce programul şi cu o competiţie de loseri, făcută pentru cine nu prinde caimacul. În iarnă, după ce Paradela se paradi, Maic vru iar să-l mazilească pe Costel, dar nu se îndură să scoată numai din buzunarul propriu o juma’ de milion de euro. Că nici fârtaţii aciuaţi la club nu fuseră dispuşi să doneze pentru colindătoru’ Costel de Sărbători, nici pe antrenor nu-l cuprinse febra Crăciunului, să mai lase din pretenţii. Şi aşa, Costel iese din iarnă nevătămat şi cu gând de mărire şi event, mai ales că urma anul în care promisese solemn că ne va arăta cum se joacă fotbalul. Sau cum se antrenează. Numai că nici câinii roşiatici nu plecară cu coada între picioare din Bănie, nici giuleştenii nu se albiră de supărare după vizita oltenaşilor, deşi erau obişnuiţi cu ravagii, de când Neagoe îi trimitea la matineu. Amu’, Maic nu mai rezistă şi se revoltă, iar după ore intense de târguieli, pe Costel îl îndepărtă de la sân. Se scormoni de lovele şi le azvârli cu mânie, blestemând în urmă. Cu tribunele golaşe pe stadionul ’ăl nou, cu pleioutu’ care-i dă târcoale, cu visul titlului tot mai vag, spre coşmar, cu niciun june de scos la tarabă către UE sau măcar spre orient, Maic se lepădă de Costeluş. Şi îl chemă la el pe Mirel cel rebel, care le dăduse cu tifla tuturor la primul descălecat, de la ’ăl de sus, până la tătânele care l-a propulsat în fotbal, Sorinaccio, şi făcuse pagubă mare-n lot, alungându-i pe Ivan cel Simulator, pe Marko cel Burtos şi pe răzvrătiţii Vînă fără vână şi Hanca al Andreei.
Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare
