Vorbă mare, îndelung lustruită, încât n-a mai rămas mare lucru din ea şi nu mai are mare importanţă: fiecare doarme cum îşi aşterne. Ce i-o fi găsit pe liberali să se certe cu partenerii lor de bună guvernare, social-democraţii lui Marcel Ciolacu, în pragul alegerilor prezidenţiale şi parlementare, este greu de înţeles, acum îşi plâng în batistă şi unii şi alţii, dar contează mai puţin, au batiste de schimb. Înspăimântător este cum ar putea arăta viitorul Parlament, cu tribul lui Şoşoacă şi cel userist făcând vocalize în voie în Parlament. Unora probabil că le este dor de staţia de amplificare a unui rătăcit userist, care perturba dezbaterile, altora chiar de Diana Şoşoacă care a confundat Parlamentul European cu strada, de a fost scoasă pe sus de guarzii instituţiei de la Bruxelles. Altora le e dor de Clotilde, Drulă, Ghinea, Voinescu, Seider, şi ce au făcut aceştia în timpul pandemiei. Dacă ne liniştim puţin, înaintea votului de duminică, vom realiza că ne pândeşte o plonjare în necunoscut. Paradoxul acestor alegeri, obturate de cele prezidenţiale, cu miza lor enormă, este că nu s-a spus clar pe înţelesul tuturor, ce s-a făcut bine, conform promisiunilor şi ce nu s-a reuşit. Fiindcă lucruri bune s-au făcut, chiar în domeniile social, economic, cultural, al imaginii, care nu pot fi trecute cu vederea, pentru ca angajamentele să fie credibile. După o îndelungată aşteptare, în anticameră, Bruxelles-ul ne-a băgat în sfârşit în seamă. Semn că am intrat în rândul lumii, cum ne-am dorit. Dar uităm şi asta. Democraţia românească nu e un model, altminteri greu de identificat, nici în interbelic, cu care le place unora să se fălească, n-a fost, decât poate mai mult decât în comunism, dar oricum nu e una tribală. În ajunul alegerilor parlamentare de duminică toate categoriile sociale ar trebui să se gândească bine la ce au obţinut, şi cum văd viitorul imediat. Ce şanse au aşteptările lor. Fiindcă şi bugetarii şi mediul de afaceri au fost luaţi în seamă. Să-l uităm pentru câteva zile pe Georgescu, nu de el vorbim acum, ci de arătarea degetului mijlociu democraţiei liberale. Şi asta e o problemă. Electoratul doljean social-democrat –preponderent- trebuie să aibă în vedere o realitate de netăgăduit: partidul lor nu este anti-sistem, nu e nici mai corupt decât susţinătorii de suflet ai lui Băsescu şi Iohannis, care au strigat din toţi boşogii „ciuma roşie”, de câte ori au fost convocaţi la apel. O dreaptă dezaxată, plină de ură şi răzbunare, centrată doar pe business, libertate, fericire, fără nici un rest social în program, un mesaj popular pe dos, pândeşte să profite de nemulţumirea mai mică sau mai mare a alegătorilor. Opinia politică a fiecăruia dintre noi trebuie respectată, dar numai până la momentul la care vrea să o impună altora cu bâta. Continuarea multor programe investiţionale începute, menite a contribui la dezvoltarea ţării, nu e posibilă fără o reuşită social-democrată la aceste alegeri, de duminică. Când Elena Lasconi de la USR, cu Băsescu în spate, se vrea întruchiparea tinerei generaţii, cu tupeu nemăsurat şi studii incerte, devoratoare de sloganuri la modă, nu de speculaţii e vorba, ci de faptul că acum înţelegem că tot ceea ce am semănat în deceniile post-decembriste, mai exact în anii din urmă, cu învăţământul de acasă, de la foarte mare distanţă, culegem. Că liberalii şi social-democraţii au dat pacea pe gâlceavă, cum spuneam, rămâne de neînţeles, poate chiar o enigmă nedesluşibilă multă vreme. Votul nostru, al fiecăruia, la alegerile de duminică, este decisiv, şi tocmai de aceea trebuie să-l exprimăm. În tăcere. Cumpănind îndelung.
