Gâlcă, preocupat de absenţa lui Mitriţă la derby-ul cu CFR Cluj

0
266

Derby-ul etapei a 18-a a campionatului, Universitatea Craiova – CFR Cluj, este programat duminică, 1 decembrie, de la ora 20.30, pe arena „Ion Oblemenco”. Antrenorul Ştiinţei, Costel Gâlcă, se confruntă la acest meci cu absenţa celui mai important jucător, Alexandru Mitriţă, care este suspendat.

„Ne aşteaptă un meci important, trebuie să avem o organizare defensivă foarte bună, să închidem spaţiile, fiindcă adversarii au experienţă şi tehnică individuală foarte bună, sper să nu primim gol. Bineînţeles, pe faza de atac trebuie să avem o mobilitate foarte bună, să putem să desfacem apărarea lor, să găsim spaţii ca ne creăm ocazii şi să putem marca. Săptămâna a fost bună, am avut o atitudine bună la Arad, pe implicare şi pragmatism am câştigat acel meci şi mi-aş dori să avem aceleaşi lucruri la meciul cu CFR. Ne dorim şi ca jucătorii care intră de pe bancă să aibă o atitudine foarte bună. Problema am avut-o pe construcţie la Arad, deşi ştiam că ei joacă pe contraatac, dar vom arăta mai bine duminică. Trebuie să adunăm mai multe victorii, pentru că e important pentru echipă şi suporteri. Mitriţă este suspendat, este important pentru noi, este cel mai decisiv jucător din campionat, a şi demonstrat acest lucru.  Cu siguranţă vom găsi soluţii, deşi deocamdată nu m-am gândit pe cine voi folosi în locul lui, în rest sper să am toţi jucătorii valizi. Este un meci important, pentru că este vorba de un adversar direct, o contracandidată la titlu. Avem un lot foarte bun, şi numeric şi calitativ, dar nu suntem atât de omogeni, lucru oarecum normal, pentru că sunt jucători care au venit mai târziu, ori au fost accidentaţi. M-a surpins valoarea campionatului românesc, echipele din faţă au pierdut cu cele din subsol, tot timpul apare o surpriză. Echipele sunt mult mai omogene şi au antrenori cu experienţă, care cunosc campionatul, de aici şi acest echilibru” a declarat Costel Gâlcă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *