Manchester City – Inter, finala Champions League

0
657

S-a terminat cu norocul lui Real Madrid. Oricum, toată lumea se săturase de ei şi de şansa lor. La câtă baftă au avut madrilenii anul trecut, cu PSG, Chelsea, City şi Liverpool, ar trebui să nu mai joace vreo finală măcar vreo două decenii de acum încolo. Manchester City i-a sufocat pe băieţii lui Ancelotti şi anul trecut, dar, nimeni nu ştie cum, Real s-a calificat în finală, deşi avea 2 goluri de recuperat în minutul 90 al meciului retur. De această dată diferenţa din joc s-a reflectat şi pe tabelă, iar Manchester City a obţinut ce merita şi în sezonul precedent: calificarea în finală. După 1-1 pe Bernabeu, trupa lui Guardiola a câştigat acasă cu 4-0 şi va juca finala cu Inter Milano, la Istanbul, pe 10 iunie. Au marcat: Bernardo Silva (23, 37), Eder Militao (76 – autogol) şi Alvarez (90). Cei mai buni în tur, fundaşii laterali ai Realului, Dani Carvajal şi Camavinga, au fost dominaţi net de Grealish şi Bernardo, iar Ancelotti nu a mai avut de această dată nicio replică. Veteranii Modric şi Benzema au fost invizibili, iar garda tânără, introdusă după pauză, nu a mai avut ce salva. Meciul a semănat cu returul semifinalei din 1989, AC Milan – Real Madrid 5-0, tot după 1-1 în Bernabeu (cu golul antologic al lui Van Basten). Milanul lui Sacchi şi al tripletei olandeze care avea să spulbere şi Steaua în finală, s-a distrat cu celebra Quinta del Buitre, care spera să obţină “La Septima”.

Manchester City va disputa a doua finală Champions League din istorie, după cea pierdută cu Chelsea, 0-1, acum doi ani. Guardiola este foarte aproape de a face tripla: Champions League, titlu şi Cupa Angliei, având nevoie de o victorie în fiecare competiţie.

Mnachester City: Ederson – Walker, Ruben Dias, Akanji – Stones, Rodri – Bernardo Silva, De Bruyne (Foden 84), Gundogan (Mahrez 79), Grealish – Haaland (Julian Alvarez 89). Antrenor: Josep Guardiola.

Real Madrid: Courtois – Dani Carvajal (Lucas Vazquez 80), Eder Militao, Alaba, Camavinga (Tchouameni 80) – Valverde, Kroos (Marco Asensio 70), Modric (Rudiger 63) – Rodrygo (Dani Ceballos 81), Benzema, Vinicius. Antrenor: Carlo Ancelotti