NOBLEȚEA UNUI SPIRIT ILUMINIST : ACADEMICIANUL RĂZVAN THEODORESCU

0
1071

,,Prefer să am dreptate împotriva întregii lumi, decât să mă înșel odată cu ea!”

        În ziua de 6 februarie 2023, a plecat dintre noi către tărâmul veșniciei, academicianul, Răzvan Theodorescu, o personalitate enciclopedică, recunoscută în toată lumea pentru contribuția adusă cercetării culturii medievale românești și europene.

Am avut onoarea, fără să am un  merit deosebit, să mă aflu printre colaboratorii și îndrăznesc să spun, într-o anumită măsură, discipolii, Domniei Sale, în ultimii douăzeci de ani. Ceea ce am admirat cel mai mult la Magistrul, Răzvan Theodorescu a fost noblețea și profunzimea cercetării, dublate de o bonomie care izvora ca un fluviu din adâncul ființei sale. Trata pe mai tinerii cercetători ca pe egalii săi, ceea ce te copleșea dar și responsabiliza pe măsură. Îi mulțumesc pentru sfaturile, informațiile și cărțile pe care mi le-a oferit cu atâta gratitudine, în ceea ce privește cercetarea influenței bogomilismului în cultura românească, atât în cadrul anumitor conferințe oficiale, dar mai ales în mod particular. Întotdeauna am găsit în Domnia Sa sprijinul de care orice discipol are atâta nevoie la început de drum.

S-a născut în 22 mai 1939 la București, într-o familie de intelectuali cu origini ieșene. Și-a făcut studiile liceale la Colegiul Național „Cantemir Vodă”. În 1972, își susține doctoratul în ,,Științe Istorice”, specializarea ,,Istoria Artei” cu o teză intitulată: ,,Elemente bizantine, balcanice și occidentale la începuturile culturii medievale românești (secolele X-XIV)”, sub îndrumarea academicianului George Oprescu. Cariera sa științifică este legată de Institutul de Istoria Artei ,,G. Oprescu” al Academiei Române. Avea 24 de ani, după absolvirea Facultății de Istorie din București, când a fost recomandat de către distinsa cercetătoare, Maria Ana Musicescu, academicianului George Oprescu.

Încă din primele clipe, bătrânul academician a intuit în tânărul din fața sa flacăra vie a spiritului enciclopedist, propunându-i un post de cercetător la acest institut, unde  a activat până în 1990, devenind chiar pentru o perioadă director adjunct.

Ulterior, devine profesor titular fiind numit rector al Institutului de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu” din București, iar apoi îl regăsim în diverse funcții cu impact social precum: președinte al Radio Televiziunii Române (1990-1992); membru în Consiliul Național al Audiovizualului (1992-2000); președinte al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (1993-1995); ministru al Culturii și Cultelor (2000-2004); senator în Parlamentul României (2000-2008); ambasador Național al Programului O.N.U. ,,Alianța civilizațiilor”(2009-2023); secretar general al Asociației Internaționale de Studii Sud-Est Europene (1997-2023).

Pentru activitatea științifică remarcabilă, a fost propus membru corespondent al Academiei Române (1993) și  membru titular în anul 2000, de către cel mai înalt for de promovare a culturii române pe care l-a condus cu onoare din postura de vicepreședinte în perioada (2018-2023) sau ca președinte al Secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual (2012-2023). A devenit membru al mai multor academii din întreaga lume (Republica Albania, Republica Macedonia de Nord), membru al Academiei de Științe din New York, membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere. Primește titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor universități: Oradea (1998), Cluj Napoca-Universitatea de Arte (2001),Universitatea din Craiova (2002), Timișoara-Universitatea de Vest (2002), Suceava-Universitatea „Ștefan cel Mare”(2004), Constanța-Universitatea „Ovidiu” (2006), Iași-Universitatea de Arte „George Enescu” (2008), Târgoviște-Universitatea „Valahia” (2009), Arad-Universitatea „Vasile Goldiș” (2009), Galați-Universitatea „Danubius” (2010). Opera domniei sale este de-a dreptul enciclopedică, publicând 15 lucrări științifice în domeniul istoriei, artei românești și europene, precum și peste 600 de studii, ceea ce  atestă anvergura și altitudinea cercetării sale. Universitatea din Viena i-a decernat premiul „Herder”, în 1993, pentru întreaga activitate în domeniul promovării artei și culturii.

Cu ceva timp în urmă, mi-a mărturisit că titlul său de glorie la care ține cel mai mult, și  în fața căruia pălesc toate diplomele academice, este acela dat de către Mircea Eliade, care l-a citat de mai multe ori în „Tratatul de Istorie a Religiilor”.

De fapt, Mircea Eliade îi citise cartea ,,Cultura medievală românească între secolele  X-XIV”, fostă teză de doctorat ,,cu creionul în mână “, după cum atestă  scrisoarea  semnată de marele istoric al religiilor, datată, 1977, Chicago.   A păstrat o  frumoasă prietenie la Universitatea din Craiova cu mai mulți colegi, precum Doamna Profesoară, Maria lliescu (Universitate din Insbrűck), Domnul Profesor, Vladimir Iliescu (Universitatea din Aachen), alți doi iluminiști plecați în Împărăția Spiritului, Domnul Profesor, Paul Rezeanu, fostul director al Muzeului de Artă, Craiova, colegul său din anii studenției, Domnul Prorector, Nicolae Panea sau Domnul Decan, Vladimir Osiac.

Îmi amintesc, de o frumoasă zi de duminică petrecută alături de Magiștrii, Răzvan Theodorescu și Vladimir Iliescu, plimbându-ne la pas pe străzile Craiova de altădată…, cetatea boierilor, a Banilor, a artei medievale, a etniilor, a breslelor, a ucenicilor lui Nicolae Iorga, a caselor de patrimoniu, a Bisericilor etc. A fost o adevărată artă a inițierii pe care o port totdeauna cu mine în suflet…Puțini dintre noi cunosc faptul că domnul academician Răzvan Theodorescu, în timpul războiului a fost refugiat o perioadă cu familia la Craiova, de aceea îl legau atâtea amintiri de acest oraș pe care îl purta în mintea sa încă din copilărie. Mai mult, soția Domniei Sale își avea originile în Bucovăț iar Mănăstirii Bucovățul Vechi-Coșuna i-a acordat o atenție deosebită, numind-o ,,Voronețul Olteniei”. Pentru întreaga sa activitate a primit titlul de Comandor al Ordinului Militar de România în anul 2012.

În ultimii ani am fost martori la plecarea unor mari personalități ale culturii române și europene, dându-ne seama că suntem mult mai goi și săraci fără acești stâlpi ai unei lumi care apune.

Cu speranța revederii la marele banchet din  Împărăția Spiritului!
Ionuț Adrian Pătularu