Fostul lider al liberalilor, Ludovic Orban, nu se împacă deloc cu gândul că a fost învins, şi încă la un scor convigător, la faimosul, de acum, congres al PNL, deşi toate preparativele premergătoare nu sugerau un alt deznodământ. Poate are parţială dreptate, când afirmă că „planificatorii acestei lovituri de partid, care au orchestrat cea mai puternică lovitură împotriva democraţiei şi uneltele lor jalnice din interiorul şi afara partidului şi-au bătut joc de istoria glorioasă a PNL şi au coborât partidul la cele mai joase cote de popularitate, distrugându-i aproape imaginea”. Exasperat, dezlănţuit, Ludovic Orban a ieşit la atac împotriva uzurpatorilor, deşi ştia că în politică scopul scuză mijloacele. Şi apoi, imaginea asta de fată mare a liberalilor, excesiv cosmetizată, nu emoţionează pe nimeni, după ce liberalii s-au hibridat, nesiliţi de nimeni, cu ex-pedeliştii, pentru a articula „dreapta”. Uneori, Ludovic Orban, prins în atâtea şi atâtea jocuri de culise lasă impresia că nu mai are proprietatea cuvintelor. Alte ori însă… le nimereşte. Aidoma pescarului în vârstă „Santiago”, din romanul –nuvelă după unii- „Bătrânul şi marea”, al lui Ernest Hemingway, pentru care scriitorul a primit premiul Pulitzer în 1953, Ludovic Orban, într-un moment de metafizică şi reverie dadaistă a afirmat „că nu poate fi învins”. Cam temerară afirmaţia. Bătrânul pescar „Santiago” singur într-o barcă timp de vreo 80 de zile, pe coasta Cubei, după o luptă îndârjită, pe parcursul a două zile şi două nopţi, cu un uriaş peşte spadă, care trăgea barca după el în larg, răpus în cele din urmă, va exclama cu o luciditate uimitoare, rămasă memorabilă: „omul poate fi distrus dar nu învins”. Pierzând o bătălie nu se lasă înfrânt, ci se pregăteşte de alta. Descurajarea de moment va face loc unui firav optimism alimentat prin alte iluzii. Descumpănirea lui Ludovic Orban pare totuşi hazardată: alianţa de dreapta –cai verzi pe pereţi- făcută ţăndări după 8 luni de guvernare arată a proiect eşuat şi prin aportul „aripii câţiste”, dar şi a plus-useriştilor aflaţi la primul lor bal guvernamental. Un politician hârşit, cum este Ludovic Orban, putea prevedea un asemenea fiasco. Despre marile sale erori politice, se poate vorbi la nesfârşit. Cu Ludovic Orban preşedinte, nu cu altcineva, liberalii au refuzat –amânând sine-die- organizarea de concursuri pentru funcţiile de preşedinte şi director general la TVR şi radioul public. Ca să o numeşti pe Ramona Săseanu, director interimar la Societatea Română de Televiziune, într-o sfidare generală a ceea ce s-a scris în media, argumentânt ilogic cu fidelitatea acesteia în campaniile electorale, asta ţine de antologia comediei româneşti. Invazia de mediocrităţi cu tupeu sub sigla PNL a fost parafată de el însuşi. A crezut că viziunea sa este larg împărtăşită. Mai ales că liderimea penelistă îl tămâia, se aşeza păstrând distanţa fizică, la coadă la caşcaval lăsând impresia că se află la degetul său mic. Convertit funciarmente la “iohannism” nu bănuia că la cel mai mic deranjament capul i se va rostogoli pe trepte. Moţiunea sa, una liberal-conservatoare, după ce fusese sedus de idei progresiste, a lăsat impresia unui viraj ideologic –nepregătit-, fără reverberaţia de rigoare în rândul militanţilor liberali. Aici se strecoară paradoxul insinuat de Ludovic Orban în ultimele sale declaraţii, cu subversiunea dirijată „de alţii”: dacă era atât de valoros, mândru, înzestrat cu toate virtuţile posibile, cum a devenit încălecat de alţii, depăşit de evenimente? Ca să nu mai spunem că e greu de înţeles cum se face că un preşedinte de Camera Deputaţilor, uns neglijent cu toate alifiile, nu este în stare să ţină în frâu „forţele ostile democraţiei, sabotorii calificaţi, preocupaţi strict de năruirea PNL”. Ludovic Orban e postura victimei eterne. După ce a convieţuit cu persoane neşlefuite, mediocre, caracteristice prin colaps gramatical şi atitudine de baltă, pe unele promovându-le, e supărat pe toată lumea, de la o margine la alta şi decretează: „la acest congres preşedintele României a încălcat Constituţia”. Numai la acest… congres? După alegerile parlamentare de anul trecut nu? Ambiguitatea lui Ludovic Orban n-are nici o legătură cu replica bătrânului pescar „Santiago”. Că i-a nimerit vorbele, sau a citat din memorie, e posibil. Mai mult, un om politic, la noi, poate fi şi învins… şi distrus. Şi mai sunt şi alte „mărunţişuri”.
