Reghe: “Vreau să dominăm Dinamo la toate capitolele”

0
634

Derby-ul Universitatea Craiova – Dinamo găseşte cele două formaţii pe locuri de play-out, Craiova – 10, respectiv retrogradabil, Dinamo – 15, însă antrenorul echipei din Bănie, Laurenţiu Reghecampf, susţine că, în ciuda acestor posturi, precum şi a faptului că vor fi cel mult 9.000 de spectatori la meci, din cauza scenariului roşu, orgoliile rămân aceleaşi şi derby-ul îşi va respecta reputaţia. Reghe le-a cerut jucătorilor săi să-şi domine adversarii şi să nu mai facă un alt pas greşit, ţinând cont de situaţia din clasament.

„Este un meci important pentru noi, ne interesează victoria, trebuie să nu mai facem paşi greşiţi, am discutat cu jucătorii şi am dat la o parte calificarea din Cupa României şi cred că jucătorii vor încerca să câştige cele trei puncte. Totdeauna va fi un derby Universitatea Craiova – Dinamo. Alături de FCSB, Steaua, CFR Cluj, Rapid şi Universitatea Craiova, Dinamo este o echipă de tradiţie, vor fi mereu meciuri frumoase, cu multe emoţii şi orgolii. Indiferent de moment, Dinamo rămâne Dinamo, o echipă importantă şi trebuie să ne pregătim foarte bine, ce se întâmplă la ei nu ne interesează, numai punctele contează pentru noi. Nu facem comparaţii cu meciul lor cu FCSB, atunci a fost altceva, Dinamo a rămas în inferioritate numerică devreme. Nu mă interesează ce a făcut Dinamo în trecut, eu iau meciul în serios, se întâmplă ca o echipă să vină după o perioadă dificilă şi să facă un meci mare, au şi ei jucători care pot face diferenţa în orice moment. Un meci Universitatea Craiova – Dinamo este diferit de alte meciuri. Vreau ca echipa noastră să joace fotbal, să domine din toate punctele vedere şi am pus accent pe asta în ultimele zile, vreau ca jucătorii care vor intra să fie foarte concentraţi. Partidele care vi se par abordabile sunt de fapt cele mai grele, pentru mine este o muncă dublă, pentru că informaţiile care vin de afară le pot da jucătorilor un mesaj greşit. Nu mi-aş dori ca Dinamo să aibă probleme grave, sunt oameni care iubesc acest club şi pot ajuta. Având în vedere condiţiile cu pandemia şi ţinând cont că avem voie numai 30 la sută din capacitate, cred că vor fi totuşi destui oameni la meci. Nu avem probleme de lot, numai unele uşoare cu Elvir Koljic, dar sperăm să avem lotul complet. Cu CFR am vrut să dau şansă şi jucătorilor proaspeţi, toţi din lot au dreptul să joace, nu am vrut să surprind, nu am nicio luptă de la distanţă cu Dan Petrescu, fiecare a vrut să câştige meciul. Avem jucători foarte buni, un lot numeros şi va trebui să iau cele mai bune decizii, jucătorii cei mai în formă, cei mai proaspeţi. M-aş simţi mult mai bine dacă poziţia noastră în clasament ar fi alta” a declarat Laurenţiu Reghecampf.

Marcator în victoria Universităţii Craiova contra lui CFR Cluj, în Cupa României, mijlocaşul Lyes Houri a prefaţat partida cu Dinamo.

„Va fi un meci important, un derby, indiferent de poziţiile în clasament, când te apuci de fotbal îţi doreşti să joci în astfel de meciuri. Nu ştiu foarte bine istoria acestor derby-uri, dar am auzit că mereu au fost meciuri bune, tensionate şi mă bucur dacă voi fi pe teren. Cred că dacă vom câştiga cu 1-0 va fi foarte bine, este important să câştigăm, trebuie să urcăm în clasament. Îi ştiu pe Filip şi pe Matei, am jucat împreună la Viitorul, am vorbit prin mesaje, pe teren nu mai suntem prieteni, nu mă vor menaja, dar apoi vom discuta. Dinamo este un nume mare în România şi îşi poate reveni în clasament. Nu e o presiune să fiu aici, mă simt foarte bine la Craiova, am primit multe mesaje de la fani, am fost foarte bine că am marcat primul gol pentru Universitatea şi sper să joc din ce în ce mai bine. Voi da sută la sută pentru echipă. Ştiu câteva cuvinte în română, seamănă cu franceza, voi învăţa şi mai bine dacă voi rămâne mai mult timp aici. Îmi place la Craiova, este un oraş care trăieşte pentru fotbal, lumea te opreşte pe stradă. Jucăm pentru a câştiga meciuri şi vom face tot ce putem pentru a lupta la titlu” a declarat Lyes Houri.