Razie în Dolj

0
531
Azi, între orele 10.00-13.00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj au desfășurat o acțiune, pe DN 6, pentru prevenirea accidentelor de circulație cauzate de viteza excesivă şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice.
 
În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat 10 persoane care conduceau vehicule cu o viteza peste limita legală, fiind aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, conform OUG 195/2002, în valoare de aproximativ 7000 de lei.
 
De asemenea, ca măsuri complementare, poliţiştii au reţinut 2 permise de conducere.
 
Exemple:
 
Poliţiştii au depistat doi tineri, ambii de 23 de ani, din Filiaşi respectiv Craiova, în timp ce conduceau autoturisme pe DN 6, cu viteza de 142, respectiv 153 km/h .
 
Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional conform OUG 195/2002, iar ca măsură complementară, le-au fost reţinute permisele de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
 
În ultimele 48 de ore, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au aplicat peste 350 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 120.000 de lei.
 
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 24 de permise de conducere şi au retras 2 certificate de înmatriculare.
 
Totodată, polițiștii au constatat 6 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
 
 
Exemple:
 
Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Giubega au oprit pentru control, pe strada Gării, din comuna Siliștea Crucii, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din localitate.
Cel în cauză a refuzat atât tastarea cu aparatul alcooltest cât și prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. 
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova  au  oprit pentru control, pe strada Împăratul Traian, din Craiova, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. 
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.