Dioşti: O veste bună de la primarul Dumitru Iliescu

0
1467

Unul dintre destoinicii primari ai Doljului, Dumitru Iliescu (PNŢCD) la al 6-lea mandat, era ieri într-un fel fericit. Cei 300 de elevi ai Şcolii Generale „Carol al II-lea” din comună şi-au reluat cursurile, în condiţii de maximă rigoare sanitară. Pregătirile prealabile acestui moment n-au fost lăsate la voie întâmplării şi cel care s-a implicat susţinut în soluţionarea tuturor problemelor (modernizarea grupurilor sanitare, asigurarea aparaturii medicale şi a dezinfectanţilor) a fost însuşi Dumitru Iliescu în bună conlucrare cu directorul şcoli generale, prof. Valentin Tuţuleasa. Dumitru Iliescu zâmbeşte rar, şi numai atunci când are un motiv de care el însuşi este mulţumit. Ieri a zâmbit, fiindcă Dioştiul în urmă cu ceva timp a fost una dintre localităţile doljene în scenariul „roşu”.