Dorin Pascu, profesorul care vrea să alinieze Bucovăţul cu Craiova

0
849

Dorin Pascu este candidatul PSD pentru fotoliul de primar al comunei Bucovăţ şi îşi doreşte pentru comuna în care munceşte şi trăieşte un viitor cert, în care locuitorii să rămână şi din care să nu mai plece. Dorin Pascu ştie foarte bine că educaţia este baza unei societăţi curate şi evoluate şi vrea să schimbe complet Bucovăţul, astfel încât să alinieze comuna la standardele Craiovei.

Candidatul PSD vrea un alt mod de gândire administrativă pentru comunitatea din Bucovăţ, unul bazat pe încredere, respect şi reciprocitate. Experienţa sa în domeniul învăţământului, atât cea de predare, cât şi cea managerială, îşi spune cuvântul atunci când vine vorba de a alege omul potrivit pentru Primăria Bucovăţ.

„După ce am fost profesor 20 de ani în comunitate şi director al Şcolii Gimnaziale Bucovăţ timp de zece ani, am luat decizia să mă implic mai mult în viaţa cetăţii, pentru a încerca să transpun la nivelul comunei ceea ce am reuşit să realizez, împreună cu echipa de la şcoală, pentru educaţia copiilor din Bucovăţ. Educaţia dă oameni puternici, iar aceştia au nevoie de condiţii decente, pentru o viaţă lipsită de griji. Pentru asta, avem nevoie de o comunitate solidă şi adaptată nevoilor fiecăruia”, a explicat Dorin Pascu.

Proiectele candidatului PSD sunt variate şi acoperă toată paleta necesară dezvoltării şi modernizării comunei Bucovăţ. De la infrastructura reţelelor de utilităţi, până la agrement şi siguranţă, există peste 15 proiecte puse pe hârtie de candidatul care crede şi ştie că Bucovăţul se poate schimba în mult mai bine.

Transport intern accesibil şi de calitate

Poate unul dintre cele mai importante proiecte este cel de transport intern low-cost pe care îşi doreşte să îl implementeze în comună, cât şi pe ruta Craiova-Bucovăţ şi retur, astfel încât oamenii să poată ajunge cât mai repede şi mai accesibil, în cele mai bune condiţiile, de la şi la Craiova. Un alt aspect important este promovarea zonei turistice Bucovăţ, astfel că Dorin Pascu şi echipa sa au gândit deja un proiect pentru o zonă de agrement pe malul Jiului, care va atrage atât localnici, cât şi oameni din zona întreagă a Craiovei.

Alte proiecte viabile pentru mandatul de primar sunt reînfiinţarea echipei de fotbal Jiul Bucovăţ, revitalizarea zonei industriale, repornirea sistemului de supraveghere video al comunei, redeschiderea bibliotecii comunale, dar şi gestionarea problemei câinilor fără stăpân. Toate acestea, pe lângă alimentarea întregii comune cu gaze naturale – cu protejarea resursei lemnoase, apă şi canalizare pentru întreaga comună, drumuri modernizate, investiţii în şcoli şi într-o piaţă agro-alimentară şi multe altele.

„Niciuna dintre investiţii nu este imposibilă dacăavem un singur scop: acela de a face din Bucovăţ comuna în care să rămânem să trăim cu drag. Pentru că, dintotdeauna, dezvoltarea a venit din comunitate, pentru comunitate, iar asta îmi doresc şi eu să construiesc laolaltă cu oamenii de aici”, a încheiat candidatul PSD la Primăria Bucovăţ, Dorin Pascu.

 

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizatia Judeteana DOLJ, Executat de ED PRESS COM S.R.L., portal – www.cvlpress.ro, CUI Mandatar financiar coordonator 21200019.