Profesorul Alexandru Gîdăr: Din cele 80 de miliarde euro alocate României, o sumă cât mai mare trebuie să ajungă în Dolj

0
1020

Rep.: Domnule profesor Alexandru Gîdăr, cum a fost prima săptămână de campanie electorală?

Prof.Alexandru Gîdăr: Împreună cu echipa mea, m-am întâlnit cu foarte mulţi oameni, cărora le-am prezentat obiectivele mele ca preşedinte şi de la care am aflat foarte multe lucruri interesante, de care bineînţeles că voi ţine cont în mandatul meu. A fost o săptămână petrecută în mijlocul oamenilor, aşa cum se va desfăşura şi mandatul meu de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj. Au fost întâlniri reconfortante, pentru că majoritatea oamenilor din Dolj îşi doresc o schimbare şi au încredere că se poate. Iar acest lucru m-a determinat şi mai mult să mă implic, pentru ca Doljul, al doilea judeţ al ţării ca suprafaţă agricolă, după Timiş, cu terenuri fertile şi potenţial uriaş, să depăşească acest statut de zonă subdezvoltată, din care se pleacă, şi să intre în rândul judeţelor atractive, unde îţi doreşti să rămâi.

Rep.: Care sunt proiectele dvs.de preşedinte pentru dezvoltarea Doljului şi care vor fi sursele de finanţare?

Prof.Alexandru Gîdăr: România primeşte în perioada următoare aproape 80 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi o parte importantă din aceşti bani va veni pentru proiectele din judeţul Dolj, pentru toate domeniile: sănătate, învăţământ, infrastructură, agricultură, zone de agrement. Sigur că împreună cu colegii mei din Guvernul PNL vom grăbi finalizarea marilor proiecte ale Doljului, ale Craiovei: Spitalul Regional de Urgenţă, de 807 paturi, cu 100 de paturi pentru copii, drumul expres Craiova-Piteşti, la care deja se lucrează, “Centura de ocolire Craiova – varianta Sud”, pentru care vor începe în curând exproprierile. De asemenea, toate drumurile judeţene şi locale din Dolj vor fi modernizate, 44 de drumuri din mediul rural şi urban fiind deja cuprinse în Programul Naţional de construcţii de interes public. Continuăm dezvoltarea Aeroportului din Craiova, singurul din regiunea Olteniei, care poate face din Craiova poarta turistică a Olteniei. Avem ca prioritate dezvoltarea unui parc IT la nivelul talentelor şi performanţelor tinerilor noştri din judeţ, într-o colaborare cu Universtatea din Craiova şi, de asemenea, un campus universitar modern. Un amplu proiect pentru crearea unor zone de agrement în apropiere de Craiova, pe malul Jiului, este absolut necesar şi solicitat de foarte mulţi cetăţeni, pentru că ducem lipsă de zone de relaxare, unde oamenii să se simtă bină şi să-şi încarce bateriile.

Rep.: Toate proiectele sună bine în campaniile electorale, cum veţi face ca toate acestea să devină realitate?

Prof.Alexandru Gîdăr:  Totul este posibil dacă ne schimbăm atitudinea faţă de celebrul “lasă, că merge şi aşa!” şi dacă acţionăm cu determinare. De asemenea, eu voi pune profesionalismul tot timpul înaintea politicului, pentru că în politică trebuie să intri profesionist şi nu să devii “profesionist” după ce ai intrat în politică. Pe mine nu politica m-a făcut profesor. Sunt titular din 1999 şi am activat numai la unităţi şcolare din Craiova. Nu m-am folosit niciodată de transferuri sau schimburi de posturi. Am intrat în politică după ce am fost profesor titular la Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu”. La fel trebuie să se întâmple şi în administraţia judeţeană: fiecare să ocupe postul pentru care este pregătit şi atunci ne va fi uşor să implementăm proiecte solide, de care să beneficiem cu toţii. Şi să avem încredere că se poate ca Doljul să devină o zonă de care să fim mândri.

Profesorul Alexandru Gîdăr este candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj. Are 49 de ani, este profesor de istorie la Colegiul Naţional “Nicoale Titulescu” din Craiova, consilier judeţean şi inspector general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. Este specialist în domeniul educaţiei, cu experienţă managerială şi în domeniul administraţiei publice.

Comandat de PNL Dolj, executat de S.C. ED PRESS COM S.R.L., cod AEP 21200012.