ANIŞOARA STĂNCULESCU, Candidat la Primăria Craiova: ”Am soluţii la problema parcărilor”

0
1221

Ca peste tot în ţară, şi în Craiova există o mare problemă cu locurile de parcare ale locatarilor blocurilor. Această problemă este şi mai acută în ceea ce-i priveşte pe locatarii blocurilor din centru, ale căror parcări rezidenţiale, fie au fost transformate de primăria Craiova în parcări cu plată, de luni până vineri, între orele 08.00-18.00, fie sunt ”invadate” de angajaţii instituţiilor publice din zonă.

Licitaţia PSD, o decizie proastă!

În urmă cu un an conducerea PSD a Primăriei Craiova a luat o hotărâre cu  privire la regulamentul parcărilor rezidenţiale. In acest regulament, se propune ca locatarii blocurilor să se înscrie pe o platformă on-line dezvoltată de primăria Craiova. Fiecare s-ar înscrie pe această platformă cu numărul de locuri de parcare rezidenţiale pe care le doreşte. În acest fel s-ar identifica totalul locurilor de parcare disponibile. Dacă cererea este mai mare s-ar organiza o licitaţie online pentru concesionarea acestora.

Cu alte cuvinte, pensionarul de la etajul unu trebuie să liciteze cu doctorul de la etajul trei, care doctor are, poate, două maşini, iar pensionarul una. O competiţie absolut anormală din toate punctele de vedere. PSD-ul nu a lămurit ce fac cu maşinile cei care pierd licitaţiile. Deocamdată, nu au mers mai departe cu proiectul pentru că a venit pandemia şi alegerile, însă nici nu au anunţat că ar avea altă idee.

Ce propun Anişoara Stănculescu şi PMP?

Primăria Craiova va inventaria  şi va amenaja (asfaltat, delimitat vizual) locurile de parcare ale fiecărui bloc.Sunt încă centrale dezafectate si alte clădiri care ocupă terenuri unde am putea face, deasemenea, locuri de parcare. Apoi, prin intermediul Asociaţiilor de Proprietari, se vor strânge solicitările de locuri de parcare ale proprietarilor. Pe principiul ”fiecare apartament trebuie să aibe un loc de parcare” se vor atribui locurile existente.

Dacă sunt cereri mai puţine decât numărul de locuri existent, atunci locurile de parcare vor fi redistribuite către blocurile (scările de bloc) vecine. Dacă sunt mai puţine locuri de parcare decât numărul de apartamente, atunci primăria se obligă să pună la dispoziţia cetăţenilor, parcări supraetajate, aşa cum sunt în vestul Europei sau la noi, în Arad, Timişoara sau Oradea. Luăm în calcul şi crearea unor parcări subterane (deasupra vor fi spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii).Dacă sunt cereri mai multe decât numărul de locuri legal asumat, unul pentru fiecare apartament, atunci poate exista o licitaţie pe locurile de parcare pe care primăria le va cumpăra.

Soluţii europene, nu încăierare!

PSD vrea să încaiere vecinii pe locurile de parcare pentru că nu are o viziune europeană de a rezova această problemă.  ”Soluţia” aleasă de PSD este una discriminatorie, indiferentă faţă de pătura socială cea mai săracă. Noi, PMP venim cu o soluţie de tip european care să ia în calcul interesele fiecărui posesor auto.

Craiova Tuturor! Asta vrem! Şi în materie de parcări!

 

Comandat de PMP Dolj, executat de S.C. ED PRESS COM S.R.L., cod AEP 21200020.