Mircea Geoană se declară adversarul USL!

Pe blogul personal, Mircea Geoană, fostul lider al social-democraţilor, se declară, acum, la sfârşitul anului, vădit nemulţumit de „alternativa la actuala putere”, adică de USL. Sună straniu, ca să nu spunem „ca dracu’”, citându-l pe alt om politic, ofilit între timp. Şi, în consecinţă, oferă, sau mai de grabă supune atenţiei, alternativa proprie, în opt puncte, denumită simplu „proiect al dezvoltării”, un „plan B” cuprinzător, structurat pe câteva direcţii „clare”, după cum ni se precizează. Adică: un nou model de dezvoltare economică, bazat pe mobilizarea resurselor interne, pentru a crea producţie naţională; impunerea unui nou rol al statului în raport cu cetăţeanul; asigurarea unui nou echilibru între stat, piaţă şi societate civilă; reintroducerea culturii dialogului social; recuplarea cu elitele şi oprirea exodului tinerilor; reformare sistemului politic; construirea unei clase mijlocii puternice şi fructificarea dividendelor economice ale poziţiei noastre geopolitice. În general teme vehiculate şi cu alte prilejuri, mult prea prozaice unele dintre ele, ca să mai stârnească un interes aparte. Fireşte, respectivele teme au mai făcut parte din portofoliul de idei ale senatorului de Dolj, pe vremea când era liderul naţional al PSD. Prin tot demersul său solitar, Mircea Geoană rămâne tot mai enigmatic, adică mai greu de înţeles, şi singurul lucru convingător, de acum indus, care nu mai trebuie demonstrat, este acela că se vrea, în continuare, lider. O altă postură nu-l interesează. De altfel, şi clamează că după momentul electoral de anul viitor va fi unul din oamenii importanţi ai ţării. „Nu mă voi lăsa doborât şi nu voi sta pe margine în 2012” spune, cu subiect şi predicat, cel mai popular om al Doljului, în urmă cu nu mult timp. Cine să-l mai înţeleagă pe Mircea Geoană, fiindcă, dacă omeneşte poate fi compătimit, sau „nuanţat”, politic este mai greu. Răspunsul pe care îl caută foştii săi comilitoni nu este altul decât acela dacă nu cumva, premeditat, Mircea Geoană s-a dorit marginalizat. Pentru o vreme. Chiar având, per absurdum, deplină dreptate, altminteri nedemonstrată efectiv, concret şi argumentat, nu putea convinge tot Consiliul Naţional al PSD, printr-o atitudine belicoasă, când i s-a decis soarta. Săptămâna trecută, Mircea Geoană a mai trecut, incognito, prin Craiova, pentru a se întâlni cu puţinii săi fideli. Lipsiţi de orice anvergură pentru un proiect ambiţios. Ei înşişi sceptici la reţeta care ar putea salva ţara. Dar, într-o problemă atât de importantă, fiecare e singur cu destinul său, cu limitele sale, cu pariul său. Putând decide câtă convingere interioară îşi poate asuma. Lucrurile sunt văzute însă astăzi altfel: nimeni nu crede că ne vom salva, într-o perioadă de criză contagioasă, câtă vreme vom conta numai şi numai pe apariţia unui salvator. Şi vom delega toată răspunderea salvării pe umerii unui erou providenţial, care să ne ducă de mână în paradis. În fiecare lună decembrie, şi asta de 22 de ani, ne reamintim de infantilizarea perfidă la care ne supusese regimul comunist. Când eram trataţi ca nişte debili, care trebuiau să se livreze necondiţionat autorităţii paterne a partidului, a statului, a conducătorului. Mentalitatea aceasta conform căreia „a merge pe mâna cuiva” e tot ce putem face produce doar dezamăgiri. Pentru a reîncepe a urca, Mircea Geoană trebuie, mai întâi, să fie dezamăgit de el însuşi, după ce fusese plasat în admiraţia multora, inclusiv a noastră. „Nu pot sta pasiv văzând că actuala putere şi opoziţie nu sunt decât feţe ale aceleiaşi monede. Orice ar alege dintre acestea două, românii pierd”. Această frază n-ar fi trebuit rostită niciodată de fostul lider al social-democraţilor. Şi teamă ne este că nimic nu mai trebuie comentat. Probabil că liberalii s-au simţit foarte confortabil după această aserţiune.