Ankara răceşte relaţiile cu Parisul

0
427
Valerie Boyer

Totul a plecat de la un proiect de lege al parlamentarului francez (UMP) Valerie Boyer, care sancţionează negarea genocidului armean (1915-1917) şi imediat criza diplomatică, între Ankara şi Paris, s-a acutizat. Premierul turc Tayyip Erdogan a anunţat, deja, prima etapă a sancţiunilor politice şi militare. Ambasadorul Turciei la Paris a fost chemat la Ankara pentru consultări. Vizitele bilaterale au fost suspendate, forumul comercial franco-turc, prevăzut pentru luna ianuarie 2012, a fost anulat. Pe plan militar, avioanele militare franceze, de la caz la caz, trebuie să ceară aprobarea de survol a teritoriului turc, în timp ce navele franceze sunt indezirabile în porturile turce. Să nu omitem că Franţa şi Turcia sunt membre NATO. Escale simbolice, precum cele ale fregatei „comandantului Birot”, în luna noiembrie, vor fi suprimate. Premierul turc a anunţat sancţiuni în mai multe etape. Soarta proiectului de lege în Senat va determina, în bună măsură, viitoarele anunţuri. Alte sancţiuni economice, pentru moment, nu au fost luate. Ministrul turc al Economiei, Zafer Caglayan, a exclus această ipoteză, în timpul unei vizite în Arabia Saudită. Dar reacţiile individuale zeloase se multiplică. Astfel, bucătarii marilor restaurante au anunţat refuzul pregătirii meniurilor franţuzeşti. Asociaţia Tiv Der, apropiată Lupilor Gri, din MHP, a cerut boicotarea Franţei. Bendevi Palandoken, preşedintele Uniunii Artizanilor şi Comercianţilor Turci, în faţa camerelor de televiziune, a simulat aruncarea ostentativă de produse franţuzeşti în pubele. La rândul său, primarul Ankarei, Melih Gokcek, a anulat o comandă de 100 de maşini electrice Renault Fluence, produse de muncitorii turci la uzina din Bursa. Nici directorul Poliţiei Naţionale turce nu s-a lăsat mai prejos, anulând un contract cu Peugeot. În fine, proprietarii restaurantului „Pescarilor” din Tarabya, un cartier de lux la Bosfor, a decis rebotezarea unităţii. Vinurile franţuzeşti sunt excluse din meniul clienţilor, francofoni sau nu. Alte iniţiative tragi-comice se derulează la casele de pariuri sportive, unde pariorii turci s-au trezit cu retragerea meciurilor de fotbal şi baschet din campionatul francez din lista Idda. Apelul la boicotul produselor franţuzeşti circulă pe Internet, incluzând gama de produse Carrefour şi L’Oreal. Chiar dacă, deocamdată, consumatorii nu ţin seama de aceste sfaturi. Criza franco-turcă riscă a avea consecinţe în plan politic. Fiindcă Turcia a răspuns, la rândul său, acuzând Franţa de genocid în timpul perioadei coloniale în Algeria. În plus, Ankara a anunţat intenţia sa de a consulta fiecare ţară din Africa, prin intermediul ambasadelor sale, aproape 30 pe continentul respectiv, în legătură cu recunoaşterea, de către Franţa, a atrocităţilor şi masacrelor împotriva populaţiilor locale. Ministrul francez al Afacerilor Externe, Alain Jupe, s-a opus legii privind genocidul turc, mai ales că Turcia a fost aliatul de nădejde în înfiinţarea unei zone-tampon în nordul Siriei. Tot ceea ce se întâmplă între Paris şi Ankara reprezintă o veste bună pentru Bachar al-Assad, mai ales că Turcia va încerca să izoleze diplomatic Franţa în Orientul Mijlociu. Preşedintele republicii, Abdullah Gul, a sugerat Franţei să se retragă din grupul Minsk, care reuneşte, din 1994, ţările implicate în medierea conflictului Nagorno Karabah, un teritoriu azer populat în majoritate de armeni, pentru care s-a opus Azerbaidjanul, susţinut de Ankara şi Armenia. Secretarul de stat pentru Comerţ Exterior, Pierre Lellouche, a cerut ieri liderilor turci să aibă reţinere în orice represalii, considerate „ilegale”. „Mă bazez pe înţelepciunea liderilor turci a spus el, pe France 2. Turcia este membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, are un acord de comerţ liber cu UE. Trebuie să găsim modalităţi de a pune capăt crizei”. La rândul său, Axel Poniatowski (UMP), preşedintele Comisiei de afaceri externe din Adunarea Naţională, a spus că tensiunile franco-turce pe genocidul armean survin într-un moment inoportun şi deja s-a mers prea departe. El s-a şi abţinut de la vot, joia trecută, în Adunarea Naţională.