Doljul, ferit de epidemia de rujeolă

0
372
Narcisa Dinică

Medicii din cadrul compartimentului de epidemiologie al Direcţiei de Sănătate Publică au anunţat ieri că, în judeţul Dolj, nu a fost confirmat niciun caz de rubeolă. În ceea ce priveşte rujeola, anul acesta au fost suspectate şapte cazuri, dintre care au fost confirmate patru. În aceste condiţii, specialiştii susţin că în Dolj nu se pune problema unei epidemii din punct de vedere al infecţiei cu rujeolă sau rubeolă.

Temeri au apărut după ce reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au lansat un avertisment cu privire la înmulţirea cazurilor de îmbolnăvire cu rujeolă şi rubeolă. Astfel, dacă anul trecut au fost diagnosticate, la nivel naţional, doar 193 de persoane cu rujeolă, în ultimele 11 luni, numărul acestora a crescut la 3.270 de îmbolnăviri. Şi numărul cazurilor de rubeolă a crescut anul acesta de aproape trei ori, faţă de anul trecut. Dacă în 2010 au fost înregistrate 350 de cazuri de îmbolnăvire, anul acesta au fost confirmate nu mai puţin de 1.064 de cazuri. Oficialii din minister susţin, ca o posibilă cauză a acestei creşteri faptul că în toată zona europeană există o evoluţie a numărului cazurilor de rubeolă şi rujeolă, şi în acest context şi România este afectată. Principala cauză a îmbolnăvirilor, în opinia medicilor, este dată de întârzierea vaccinării la grupele de vârstă eligibile, cuprinse în calendarul de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii.

„Din câte se pare aceste cazuri sunt mai răspândite în zona de nord a ţării. Şi în Europa există o circulaţie a virusurilor care provoacă rujeola şi rubeola. Direcţia de Sănătate Publică este pregătită. Există un calendar de vaccinări. Rujeola se transmite foarte repede. Epidemia nu poate fi declarată în condiţiile în care este vorba de focare izolate”, a explicat dr. Narcisa Dinică, consilier superior în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.