Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” – încheiere de an şcolar

0
1225
Ieri, la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, a avut loc festivitatea de încheiere a anului şcolar 2018 – 2019. A fost o manifestare grandioasă, demnă de ceea ce reprezintă această unitate de învăţământ pentru procesul educaţional local şi naţional. Pe lângă premierea celor mai buni elevi ai Colegiului, a avut loc şi festivitatea de absolvire a promoţiei 2019, una care poartă un nume simbolic , „Nicolae Bălcescu – 200”. De fapt, este cea de-a 85-a promoţie a instituţiei de învăţământ, care are o istorie adevărată în spate, cu toate întreruperile de-a lungul timpului.
Platoul din curtea Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova a fost, ieri, arhiplin. Au fost prezenţi elevi, părinţi, cadre didactice şi invitaţi de onoare. Cu toţii au participat la ceremonia de încheiere a anului şcolar, precum şi la cea de-a doua promoţie, după reînfinţare, a Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”. Conform istoriei, este cea de-a 85 –a promoţie, cea din acest an purtând denumirea „Bălcescu – 200”. La manifestare, au fost prezente oficialităţi, care au ţinut să aprecieze activitatatea desfăşurată aici. Col. Ovidiu Plopan, comnadantul liceului, cel care a organizat toată activitatea, a ţinut să adreseze felicitări atât elevilor, cât şi părinţilor acestora şi cadrelor didactice. Comandantul Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, general maior  Valentin Becheru,  a precizat: „Mă bucur să vă fiu alături , în una dintre cele mai importante zile din viaţa dummneavoastră. Sunteţi una dintre cele mai bune unităţi de învăţământ din ţară, iar rezultatele obţinute sunt cele care vorbesc”. Mesaje au venit şi din partea şefului Marelui Stat Major , general lt. Nicolae Ciucă,  precum şi de la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” şi de la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”. De asemenea, au susţinut alocuţiuni, prin care au apreciat activitatea depusă , de-a lungul ultimului an, la CNMTV,  Sorin Manda, administrator public al Craiovei, şi prof.  Monica Leontina Sună , inspector general al învăţământului doljean.
Premii pentru cei mai buni
Rezultatele acestui an şcolar au fost pe măsura pregătirii, fiind obţinute 355 de premii la concursurile judeţşene şi naţionale. Cei mai merituoşi au fost premiaţi, ieri. Este vorba de premii acordate de Statul Major al Apărării, următorilor câştigători: echipa de pentatlon (Alexandru Riza, Ştefan Paraschivescu, Adrian Cocor şi Narcis Diaconu), care a obţinut locul III la faza naţională a Olimpiadei Sportului Şcolar, la individual primind şi medaliile de argint, respectiv bronz, prin Alexandru Riza şi Adrian Cocor, pregătiţi de prof.  Cornelia Cune şi antrenor Adrian Căluţu; Andreea Alexandra Pîrvoi, menţiune la faza naţională a Olimpiadei de Limba şi literatura română, prefgătită de prof.  Cristina Pretorian;  Robert Nicolae Stanciu – menţiune la Olimpiada de Religie – prof.  Florin Ionescu;  Răzvan Roşiu şi Alexandru Gabriel, laureaţi la Campionatul Mondial de Karate, pregătiţi de prof.  Geri Mitroi, director al Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trişcu”;  Octavian Mocanu şi George Vîrtopeanu – premii speciale la etapa naţională a Olimpiadei de Geografie – pregătiţi de prof.  Otilia Grigoriu. Premiul special „Amilcar Săndulescu” a fost obţinut de  Mihai Andrei Pascu cel care a fost şi înaintat în grad, la cel de plt.adjt, obţinând cea mai mare medie pe acest an de studiu, devenind înlocuitor al comandantului, preluând ştafeta de la Larisa Diaconescu. Premiul „General de divizie Florin Ţenescu (şef de promoţie îm 1902)” va merge la şeful de promoţie din acest an, dar după susţinerea examenului de Bacalaureat.
„Vreau să mă întorc şi să îmi servesc ţara”
De departe, cel mai mare succes al Colegiului Naţional Militar a fost obţinut, în acest an şcolar, de  Cezara Ioana Vlad, care a fost admisă la Academia de Forţe Navale ale Statelor Unite ale Maricii, de la Annapolis. Este al doile an consecutiv când un elev al Colegiului Militar Naţional „Tudor Vladimirescu” din Craiova are un asemenea succes. Anul trecut, acolo a fost admis  Cornel Barbu. Ieri, am stat de vorbă cu Cezara. Când o vezi, dar n-ar fi îmbrăcată în uniformă, n-ai crede că va deveni militar de carieră. Este foarte volubilă, frumoasă şi deşteaptă. Nu este deloc inhibată în faţa microfoanelor sau reportofoanelor. A venit, la începutul clasei a IX-a , de la Brăila. De fapt, de acolo, i-a venit şi dragostea de apă şi de extrem. Este multiplă medaliată la Camionatele Europene şi Mondiale de karate. Are toate însuşirile pentru a reuşi în SUA. Ne-a sintetizat viaţa sa în câteva cuvinte:”Am petrecut, la Craiova, în acest colegiu, clipe minunate de-a lungul acestor ani. Pentru examenul la Academia Forţelor Navale din SUA, am trecut prin mai multe examinări. Timp de o săptămână, am fost testată în România, apoi tot în şapte zile, în SUA. Din România, au fost 11 candidaţi pe trei locuri. După proba de interviu, am rămas doi, celălalt fiind un coleg de la Câmpullung Moldovenesc. Ambii am fost acceptaţi. Mi-a fost ceva teamă de proba de limba engleză, mai ales că nu am avut decât trei săptămâni la dispoziţie, pentru pregătire intensivă. Când am venit la Craiova, spuneam că doresc să studiez în cadrul Forţelor Aeriene din SUA. Am venit la Forţele Navale, mai ales că aici se pot face şi cursuri de piloţi. După patru ani de studiu, vreau să mă întorc şi să-mi servesc ţara”.