“Ziua porţilor deschise”, la Direcţia Silvică Dolj

0
679

Direcţia Silvică Dolj organizează, mâine, “Ziua porţilor deschise”, everniment care are loc la nivel naţional. Vor fi organizate activităţi teoretice şi practice cu caracter de informare a publicului larg, cu privire la activitatea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi a subunităţilor sale, precum şi activităţi cu caracter educativ, de natură să conştientizeze în rândul celor tineri rolul funcţiile şi importanţa pădurii în viaţa omului şi ameliorarea condiţiilor de mediu. “În cadrul acestor activităţi, vor fi prezentate aspecte ale meseriei de silvicultor, speciile de arbori, flora şi fauna spontană existente în pădurile Doljului şi vor fi transmise informaţii privind modul de gospodărire a pădurilor”, a precizat Ilie Silvestru NuţăB, director al Direcţiei Silvice Dolj.