Craiova – oraş „mort” la sport

1
412

Bănia nu contează nici măcar pe plan intern la vreo competiţie cu rating

Dispariţia echipei de fotbal Universitatea Craiova a scos de tot Bănia de pa harta sportului românesc. Chiar dacă Ştiinţa nu a mai câştigat trofee în ultimii ani, echipa a rămas în centrul atenţiei puiblicului şi mass-media. În acest moment, Craiova nu se mai poate mândri cu vreun brand aproape în niciun domeniu, cu atât mai puţin unul sportiv. Performanţa fetelor de la scrimă a fost întoarsă pe toate feţele, premiată în diverse gale şi ridicată în slăvi tocmai pe fondul penuriei de rezultate, însă scrima este mai degrabă un sport de nişă, care nu face nici rating. Câţi craioveni au văzut-o pe Loredana Dinu declanşând un asalt sau câţi sunt interesaţi să afle diferenţele între spadă, floretă şi sabie? Victoriile campioanelor din Bănie nu vor crea vreodată emulaţie în rândul craiovenilor şi nici măcar nu satisfac orgoliul local. În acest moment, de la bugetul local sunt finanţate echipele de baschet şi de volei la fete şi băieţi şi echipa de handbal feminin. Acestea  se află în primele ligi naţionale, însă toate nu fac decât act de prezenţă în aceste competiţii. Aproape un milion de euro se investesc anual în sportul de sală, însă acesta se zbate în mediocritate. Se invocă dezinteresul sponsorilor, însă cum ar putea fi aceştia atraşi de nişte grupări care nu fac audienţă şi nici măcar nu sunt promovate corespunzător. Echipele denumite în bloc SCM Craiova dau senzaţia că au fost create doar pentru a se justifica salariile unor conducători şi unele de fonduri care se scurg din buzunarele craiovenilor către anumite interese de grup. Fără proiecte pe termen lung, fără o strategie care să vizeze performanţa, aceste echipe înghit bani publici fără niciun fel de motivare.

DJTS – gala mediocrităţii în sportul doljean

La Gala Sportului Doljean, organizată zilele trecute de DJTS Dolj, au fost premiate cu mare fast echipe sau sportivi, dintre care majoritatea se pot lăuda doar cu participarea în competiţii. Gala a fost mai degrabă un prilej de expunere publică a oficialităţilor. Performanţele care predomină în acest moment sunt doar la nivel de juniori, însă oraşul nu este pregătit din niciun punct de vedere să întreţină rezultatele acestora şi la nivel de seniori. Echipa de handbal feminin SCM Craiova se află în acest moment pe ultimul loc în prima ligă, fără să acumuleze vreun punct şi nici măcar nu evoluează în Craiova, ci la Filiaşi. La meciurile echipelor craiovene nu asistă mai mult de câteva zeci de spectatori, majoritatea rude şi apropiaţi ai jucătorilor. Asta în condiţiile în care Sala Sporturilor are doar 500 de locuri. Nu e greu să ne imaginăm cât de dezolant ar arăta Sala Polivalentă cu 4.000 de locuri având doar câteva dintre ele ocupate la un meci. Singura echipă care mai atrage publicul craiovean este cea de baschet masculin, însă şi aceasta a intrat în zona retrogradării, după ce a pierdut în mod suspect unele meciuri, fanii acuzând trucarea acestora pentru câştiguri la casele de pariuri.

Polivalenta, de când şi pentru cine?

Ruina denumită cândva Sala Polivalentă este aproape de a atinge majoratul, chiar dacă primarul Solomon a promis că inaugurarea se va face în primele luni ale anului viitor. Substitutul acesteia în ultimii ani a fost Sala Sporturilor din Valea Vlăicii, însă aceasta este un surogat deloc viabil, neprezentând nici condiţiile minime pentru organizarea meciurilor. Astfel, dincolo de multiple neajunsuri pe care le prezintă, pentru spectatorii de la cele două peluze, unde sunt amplasate majoritatea scaunelor, este imposibil să vadă poarta din apropiere la un meci de handbal. De altfel, din mai multe cauze Federaţia Română de Handbal nici nu a omologat sala pentru a găzdui partide din Liga Naţională.

Nu s-a vrut preluarea Oltchimului?

În locul distribuirii fondurilor către mai multe echipe submediocre, municipalitatea ar putea să le concentreze pentru formarea unei echipe puernice la un sport cu priză la public şi menţinerea celorlalte la limita de subzistenţă sau trecerea lor în subordinea altor autorităţi locale. Au fost tot mai multe zvonuri în ultima perioadă prin care conducătorii multiplei campioane naţionale şi participante în Liga Campionilor la handbal feminin, Oltchim Rm. Vâlcea, ar fi propus edililor craioveni preluarea echipei, în condiţiile în care Combinatul Oltchim nu va mai putea asigura în curând susţinerea financiară a clubului. O grupare precum Oltchim, care îşi propune în fiecare sezon calificarea în fazele finale ale Ligii Campionilor şi care are la dispoziţie un centru de olimpic productiv are un buget anual de aproximativ 1,5 milioane de euro. Se pare că autorităţile din Bănie nu au fost dispuse să preia un asemenea brand, cu tot ce înseamnă el momentan, din raţiuni de buget.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.