Şcoala de Arte „Cornetti”: 100 de ani de tradiţie, performanţă şi valoare

0
1110

Prima instituţie de învăţământ muzical craiovean, Şcoala „Cornetti” a fost inaugurată în toamna anului 1911, prin punerea în valoare a generoasei donaţii făcute de familia Elefterie şi Elena Cornetti. De-a lungul zece decenii de activitate didactică a demonstrat permanenţa unei misiuni educative în artă şi de continuu apostolat cultural. Cei 100 de ani de existenţă a instituţiei sunt marcaţi printr-un program de manifestări cultural-artistice organizate fie la sediul din strada „Jieţului” nr. 19, fie în sala Filarmonicii „Oltenia”. Programul cuprinde spectacole de canto clasic şi instrumental, de muzică uşoară, populară şi de colinde, vernisajul unei expoziţii de pictură, grafică şi fotografie, dar şi lansarea volumului I al lucrării «Şcoala „Cornetti” la centenar. 1911/1912 – 2011/2012», semnat de Radu Augustin. Acesta reuneşte consemnări şi evocări ale unor personalităţi care şi-au legat numele de această instituţie, dar şi mesaje aniversare adresate de reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi ai unor instituţii de cultură, de foşti dascăli ori elevi ai şcolii stabiliţi acum în diverse colţuri ale ţării sau peste hotare.

Elena şi Elefterie Cornetti – un mare gest de mecenat

Povestea începe la cumpăna dintre două secole, cu doi oameni hotărâţi care au avut un gând frumos: să facă în urbea Craiovei o şcoală de muzică. Elena şi Elefterie Cornetti, nostalgici ai mecenatului de mare epocă, amintind de amploarea şi însemnătatea inaugurală a unor danii domneşti, şi-au lăsat întreaga avere Primăriei oraşului pentru ca aceasta să întemeieze o instituţie de învăţământ muzical cum, la vremea aceea, mai existau doar la Bucureşti şi Iaşi.

În toamna lui 1911, Şcoala de Muzică „Elefterie şi Elena Cornetti, născută Zissi”, îşi deschidea, în cadru festiv, porţile. Pornind cu numai şase clase şi câţiva profesori inimoşi, şcoala şi-a extins de-a lungul timpului sfera de activitate, incluzând artele plastice, teatrul, coregrafia, fotografia şi cinematografia. Numărul claselor şi cel al elevilor au crescut constant, încât astăzi peste 400 de elevi îşi desăvârşesc educaţia artistică în cadrul Şcolii „Cornetti”.

Program artistic susţinut de elevi, în perioada 13-16 decembrie

O poveste de succes care a debutat acum 100 de ani, a trecut prin două războaie mondiale şi un regim comunist de aproape jumătate de secol. Ce anume i-a asigurat succesul? Cine au fost oamenii care au dus mai departe gândul bun al soţilor Cornetti? Cum arată astăzi şi cum arăta acum 100 de ani şcoala? Toate acestea vor fi rememorate cu prilejul programului aniversar prin care Şcoala de Arte şi Meserii „Cornetti” şi Consiliul Judeţean Dolj – căruia îi este subordonată – vor marca centenarul. Manifestările au caracter cultural-artistic şi sunt organizate în perioada 13-16 decembrie.

Programul se deschide astăzi, cu „Micul spectacol al celor mai mici…”, organizat în sala de festivităţi a şcolii, începând cu ora 18.00, şi cuprinzând momente muzicale (pian şi vioară) şi de dans clasic (balet). Tot la sediul instituţiei, din strada „Jieţului” nr. 19, se va desfăşura mâine, 14 decembrie, de la ora 17.30, spectacolul cu genericul „Clasic şi tradiţional în acorduri de chitară”. Joi, 15 decembrie, ora 18.00, sunteţi invitaţi în sala de concerte a Filarmonicii „Oltenia”, la un concert cu acorduri de muzică clasică (canto şi instrumental), muzică uşoară (melodii din repertoriul românesc şi internaţional), muzică populară (instrumentală şi canto popular), dar şi de colinde, toate în interpretarea elevilor instituţiei.

Radu Augustin

Mărturisiri, documente şi fotografii, într-un volum aniversar

Cei 100 de ani de la înfiinţarea Şcolii de Arte şi Meserii „Cornetti” vor fi sărbătoriţi, într-un cadru festiv, şi vineri, 16 decembrie, începând cu ora 12.00, tot la sediul instituţiei. Cuvântul de deschidere, rostit de prof. Radu Augustin, directorul şcolii, şi alocuţiunile invitaţilor vor fi urmate de vernisajul unei expoziţii de artă cu lucrări de pictură, grafică şi fotografie şi de lansarea volumului I al lucrării «Şcoala „Cornetti” la centenar. 1911/1912 – 2011/2012», semnat de Radu Augustin, apariţia volumului al II-lea fiind anunţată pentru luna ianuarie a anului viitor.

Structurat pe şase capitole, lucrarea cuprinde în mare parte consemnări şi evocări ale unor personalităţi care şi-au legat numele de această instituţie, dar şi mesaje aniversare adresate de reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi ai unor instituţii de cultură, de foşti dascăli ori elevi ai şcolii stabiliţi acum în diverse colţuri ale ţării sau peste hotare. Aşa sunt Flavius Tripon, Ştefan Brădiceanu, A. Pop Marţian, Constantin şi Jean Bobescu, graficianul Gabriel Bratu, maestrul Alexandru Racu, Remus Georgescu (Timişoara), dr. Marcel Ionescu, maestrul dirijor Octav Calleya (Spania), Liana Şerbescu (Olanda) şi mulţi alţii. Pagini consistente sunt dedicate prezentării activităţii prof. univ. ing. Titu-Marius I. Băjenescu  (Elveţia) – autorul proiectului de acustică pentru sala de concerte a Filarmonicii „Oltenia”. Mărturisirilor acestora le sunt adăugate documente şi imagini de arhivă.

Proiectul Cultural Restitutio „Cornetti” continuă

«Vorbind despre sine, Şcoala „Cornetti” nu îşi poate ignora trecutul, iar evocarea centenarei existenţe este un apel adresat prezentului şi viitorului, prin generaţiile următoare, pentru frumuseţea artelor şi consolidarea statutului învăţământului vocaţional românesc. Volumul Şcoala „Cornetti” la centenar” nu cuprinde totul, pentru că puţin înseamnă mai mult şi, astfel, se deschide spre viitor Proiectul Cultural Restitutio „Cornetti”, proiect care acceptă cu gratitudine revizuiri, completări şi potenţiale coparticipări», spune directorul şcolii, prof. Radu Augustin.

De altfel, în cadrul amintitului proiect au mai apărut monografia «Şcoala de Artă „Cornetti” 1911-2006» („SimArt”, 2006), realizată de prof. Radu Augustin, prof. Victor Pârlac şi de Simina Radu-Bucurenci, toţi trei autorii fiind foşti elevi ai instituţiei, volumele «Şcoala „Cornetti” – Anuar 1911-1935» („SimArt”, 2008), «Şcoala „Cornetti” – Anuar 1957-2010» („SimArt”, 2010) şi „Cornetti – familia şi şcoala” („Aius”, 2009), toate trei semnate de Radu Augustin şi Cristinela Corina Roşianu.

 

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj:

«Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Cornetti”, importantă instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Dolj, a reuşit să aibă o evoluţie ascendentă remarcabilă pe parcursul celor 100 de ani de la înfiinţare, fiind una dintre acele instituţii de cultură şi educaţie care s-au constituit şi se constituie în puncte de reper al valorilor cumulate şi în devenire ale acestei ţări.

Într-o epocă în care vorbim de răsturnări de valori, de crize morale, de necunoaştere a trecutului, Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Cornetti” afirmă cu putere ideea că fără trecut nici o instituţie, nici un popor, nici un individ nu poate pretinde o identitate clară şi un respect pe măsură.

Această aniversare reprezintă împlinire a 100 de ani de promovare continuă şi punere în valoare a talentului autentic popular în rândul locuitorilor judeţului Dolj. De pe băncile acestei şcoli au rezultat talente imense care au fost valorizate în urma numeroaselor expoziţii şi spectacole, subliniind, totodată, faptul că această instituţie a demonstrat că edificarea personalităţii umane este un lucru dificil, dar şi emoţionant în acelaşi timp, că este modul cel mai profund de a ne marca existenţa.

Cu ocazia acestui eveniment doresc întregului colectiv al Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Cornetti” să descopere noi energii pentru a păstra ceea ce reprezintă bunurile cele mai de preţ: tradiţia, performanţa, valoarea şi umanismul educaţiei».

 

Octav Calleya (Spania):

«Sărbătoarea unui centenar este un eveniment ce transcede unicităţii prin excelenta rememorare a multor evenimente remarcabile din viaţa unei societăţi.

Aniversarea Şcolii de Arte „Cornetti” nu este numai o trecere în revistă a activităţilor culturale şi a protagoniştilor săi, ci devine o nesfârşită viaţă reală şi multiplă a tuturor celor care – zi de zi, în acest fericit caz – au dat adevărata trăire permanent-artistică a celor mai autentice şi valoroase senzaţii umane prin sunetele şi armoniile muzicii absolut necesare.

Aici, la „Cornetti”, a fost generată, sădită şi a rămas cu siguranţă o enormă bogăţie de trăiri individuale şi colective.

Nu pot descrie prea bine toate emoţiile spectacolelor la care am participat şi, cu atât mai mult, îmi este greu să redau în cuvinte emoţiile personale ale colegilor mei cu care am parcurs anii de ucenicie alături de profesorii timpului de la Şcoala „Cornetti” (…)».

 

Gabriel Bratu, grafician:

«Ori de câte ori sunt alături unei aniversări, sufletu-mi este în sărbătoare. Ei bine, de data asta, la aniversarea Şcolii „Cornetti”, sărbătoarea-mi este de două ori sărbătoare. Aniversarea şcolii fiind, totodată, şi aniversarea începuturilor mele, pentru că atunci – cu mai bine de 60 de ani în urmă –, când treceam pragul clădirii din strada „Kogălniceanu”, simţeam începutul intrării mele în ce aveam să fac în viaţă. Ai mei, Dumnezeu să-i odihnească, m-au înscris la clasa de vioară a Conservatorului Municipal, de atunci, dar eu m-am dus acolo unde aveam chemare, la clasa de arte plastice, unde meşterul Ion Hagiescu m-a învăţat ce este culoarea şi cum se meştereşte ea. (…) Şcoala „Cornetti”, în cei 100 de ani de existenţă, se poate lăuda că a dat artei româneşti oameni de renume care au dus faima ţării până hăt, departe, şi sunt ferm convins că îşi va continua tradiţia».

 

Marius-Titu I. Băjenescu (Elveţia):

«Am avut noroc cu generozitatea domnilor profesori Traian Elian şi Mihail Bârcă, de la Conservatorul „Cornetti”. Datorită lor, muzica a devenit parte integrantă din structura mea psihică, iar în clipe de cumpănă sau de restrişte muzica mi-a alinat durerile sufleteşti şi mi-a dat întotdeauna curaj să înfrunt vicisitudinile vieţii».